Calitate / Pret
Ford a anunțat că va face publice prețurile noului Ecosport pe piața din România abia în ianuarie. Avem însă informații despre o versiune de lansare, care poate fi deja comandată și care costă 13.600 de euro. Nu ne bucurăm prea tare fără a vedea prețurile finale de listă, pentru că o versiune de lansare vine cu un discount pe măsură. Dar, în lipsă de alte repere, o să ne ghidăm după ea în evaluarea lui Ecosport.
13.600 de euro costă fix motorizarea testată de noi, adică 1.0 Ecoboost de 125 de cai putere, dar cu transmisie manuală și echipare Trend. Echiparea include în standard aer condiționat manual, sistem Sync 3 cu asistență pentru situații de urgență, ecran de 6.5 inch, 6 difuzoare, USB, comenzi audio pe volan, jante din aliaj de 16 inch și bare plafon negre. Bineînțeles, este o echipare specială, pentru că Trend-ul nu va veni, probabil, atât de bine echipat.
Potrivit celor de la Ford, rata lunară pentru această mașină va fi de 750 de lei.
Un Citroen C3 Aircross în versiunea 1.2 benzină de 110 cai putere și nivel de echipare Feel ajunge pe la 16.900 de euro. Hyundai Kona are un preț de pornire de peste 20.000 de euro, deci nici nu are rost să-l luăm în calcul. Un Kia Stonic în versiunea pe benzină de 120 de cai putere pleacă de la 15.400 de euro. O automată ar crește și mai mult prețul.
Nici despre Mazda CX-3 nu putem vorbi în calculul nostru pentru că o versiune comparabilă sare de 20.000 de euro. În cazul lui Nissan Juke, socotelile pentru un 1.6 benzină de 117 cai putere și transmisie automată pornesc de la 17.900 de euro.
Se apropie de Ecosport noul opel Crossland X, care are un preț de pornire de 15.900 de euro pentru versiunea de 110 cai putere benzină, cu transmisie automată și echipare Enjoy. Fratele de segment Opel Mokka X este și mai scump. Un Peugeot 2008 cu motorizare similară, tot 110 cai benzină și automată, este etichetat la 17.600 de euro.
Renault Captur, una dintre cele mai accesibile mașini din segment, ajunge să coste 16.300 de euro în versiunea de 120 de cai putere cu transmisie automată. N-am uitat nici de proaspătul Seat Arona, care costă 17.300 de euro în versiunea cu 115 cai și transmisie automată. Suzuki Vitara cu motorul de 120 de cai putere și transmisie automată ajunge la peste 16.600 de euro.
Așadar, chiar dacă nu știm prețurile complete ale noului Ecosport pentru piața din România, putem concluziona că SUV-ul produs la Craiova este, cel puțin în versiunea de lansare, o afacere extrem de bună pentru românii care își doresc o mașină din acest segment.
1324 kg ! grea pt o masina de dimensiunea asta.