Ford Mustang Convertible

2.3 Benzina Turbo (Ecoboost) 317CP Man6

Consum

4.5

Ford Mustang Cabriolet anunță un consum mixt de 8.2 litri la sută în varianta 2.3 EcoBoost cu transmisie manuală. Mai mult decât rezonabil pentru o mașină de peste 300 CP. BMW Seria 4 Cabriolet în varianta 435i vine cu un consum mai mic cu 0.1 litri la sută. Diferență insignifiantă când ai o mașină de peste 300 CP pe care ai dat 40.000 de euro.

În cadrul lansării naționale, care a presupus un traseu prestabilit în regim extraurban, nu am apucat să conducem mașina și în oraş suficient de mult pentru a putea prezenta o cifră de consum. Dar am experimentat suficienți kilometri în afara orașului pentru a putea prezenta o concluzie. Astfel, Ford Mustang 2.3 EcoBoost consumă 8.5 litri la sută în regim extraurban dacă respecți limitele legale în localități și în afara acestora și te mai bucuri de o ocazională accelerație puternică în primele două sau trei trepte. În regim economic, consumul scade chiar la 6.1 litri la sută.

Pe autostradă, la 130 km/h în treapta a șasea, Ford Mustang Cabriolet 2.3 EcoBoost afișează 2.750 rpm și un consum de 8.8 litri la sută. În extrema superioară, după câteva ture pe circuit în care mașina a fost turată până la linia roșie în primele patru trepte de viteză, consumul mediu a urcat la 20 de litri la sută.

La întoarcerea de la circuit, am făcut un mic test de consum pe 50 de kilometri cu fratele Mustang GT, echipat cu motor V8 aspirat de 5.0 litri, cu care am obținut 9.4 litri la sută într-un regim economic.

  • mm, vineri, 11.09.2015 13:47

    Felicitari pentru test, chiar este o masina inedita in romania. In privinta sunetului, din pacate este o consecinta a downsizing-ului,

  • Scorpionul_negru, vineri, 11.09.2015 14:12

    Frumos , bun si accesibil. Isi merita banii ! E una din putinele masini sport accesibile si cu atatea calitati.

  • ioi, vineri, 11.09.2015 14:37

    Sa fie si niste masuratori, nu doar cifre oficiale: (urmariti in coloana de mijloc unde scrie "C/D TEST RESULTS") -pt mustang convertible automatic: http://www.caranddriver.com/reviews/2015-ford-mustang-ecoboost-convertible-test-review -pt mustang coupe manual: http://www.caranddriver.com/reviews/2015-ford-mustang-23l-ecoboost-manual-test-review

  • Pai da..., vineri, 11.09.2015 14:41

    @mm, din pacate, exista norme de zgomot interioare si exterioare pe care un autovehicul trebuie sa le respecte la omologari, care sunt din ce in ce mai exigente... Si daca ai versiunea de 5 litri, tot trebuie sa respecti normele de zgomot!

  • M5, vineri, 11.09.2015 18:05

    O masina superba la un pret destul de bun.

  • Mihai, sâmbătă, 12.09.2015 19:10

    O masina cu un pret foarte bun pentru ce oferta. Mi-as cumpara V8 doar pentru sound. Motorul de 2.3 are mai multa putere decat ai nevoie in traficul din Romania. Acum cateva zile a oprit langa mine la semafor un Mustang galben V8 cu numere de Germania. Are un sunet fabulous. Super tare masina!

  • LR, duminică, 13.09.2015 14:31

    Dacă NHTSA = National Transportation Safety Board, Atunci NTSB = National Highway Traffic Safety Administration. Rezultă: WTF = Walter The FireFighter. q.e.d.

  • ANAF, luni, 14.09.2015 12:15

    @Mihai Intrebarea ai avea bani de benzina pt. un V8 ? Ti l-ai permite ?

  • Mihai, miercuri, 16.09.2015 23:11

    @ANAF Conduc o masina pe benzina cu un consum mediu de 9-10%. Merg putin cu masina personala, cam 20,000 Km pe an. Motoarele mari nu consuma chiar atat de mult. Depinde foarte mult de cum sunt conduse. Daca scoti untul din ele, orice masina consuma mult. Un Mustang V8 nu cred ca are un consum mediu de peste 17%. Asta cu mers in oras, cu mers sportiv, cu mers potolit cu copiii in masina. Ca sa-ti raspund la intrebare mi-as permite un consum de 17%. Ce nu-mi permit este impozitul urias si asigurarile. In plus masinile cu motoare de peste 3,000 cc au o devalorizare uriasa.

  • Adi, sâmbătă, 19.09.2015 10:57

    @Mihai Interesant. Eu sunt invers. Mi-as permite impozitul si asigurarea dar nu ma tin la consum. As merge foarte putin cu ea ....