Simfonie pentru suflet
Cu toții știm, în mare, direcția pe care a luat-o industria auto. Electrificarea și downsizing-ul sunt la ordinea zilei, de o bună perioadă încoace. Nici măcar modelele de performanță nu au scăpat, cel mai bun exemplu fiind germanii de la Mercedes-AMG care au renunțat (pe unele modele) la motorul V8 în favoarea unui propulsor cu 4 cilindri, electrificat.
Chiar și așa, mai sunt unele excepții. Din păcate, tot mai puține.
Producători care se încăpățânează să înoate împotriva curentului și să ofere mașini care-i supără pe cei îngrijorați, exagerat, de bunăstarea mediului înconjurător, dar care îi ung pe suflet pe toți ceilalți. În special pe cei pasionați de automobile.
Ford este unul dintre aceștia. Deși mizează pe multe modele cu zero emisii, americanii nu au uitat de celebrul Mustang și de motorul său V8, aspirat natural, care este o simfonie pentru suflet. Exact, pentru suflet.
Pentru că în contextul actual nu îți cumperi un muscle car, cu motor V8 de 5.0 litri, aspirat natural, gândind rațional. O faci cu inima.
După ce, în urmă cu ceva timp, am testat noul Ford Mustang Dark Horse pe drumurile montante din apropierea Nisei, acum a venit momentul să conducem un Mustang GT Cabrio pe șoselele patriei. Nu ne-au speriat temperaturile mai scăzute, astfel că plafonul a fost coborât mai tot timpul.
Pe lângă impresiile de la volan, ți-am pregătit și un video cuprinzător cu mașina noastră de test.
PREZENTAREA VIDEO A NOULUI FORD MUSTANG GT CABRIO
Ce dragutz din partea voastră, un muscle car in garaj. Peste 20 ani de guvernare pro-europeana cand in Romania va curge lapte și miere, când aceste muscle-car vor avea preț de Logan al lui Schweitzer, când BYD și Geely vor fi taxate la import cu 1000%, plus că voi fi ieșit demult la pensie și voi fi mândru posesor de Mustang.