Calitate / Pret
Ford a avut întodeauna o politică de prețuri ciudată, dar bine țintită pentru piața din România. De ce spun că e bine țintită? pentru că românilor le place să primească reduceri. Așa că Ford anunță un preț de listă destul de piperat, care plasează Puma departe de restul plutonului de crossovere mici, însă în showroom clientul primește o serie de reduceri substanțiale, care fac din mașina produsă la Craiova o alegere tentantă.
Să vorbim puțin despre prețul de serie. El pleacă de la 20.200 de euro pentru un Puma cu motor de 125 CP și echipare Titanium. De reținut că nu mai există Trend sau alte echipări de bază. Socotelile încep de la Titanium, ceea ce înseamnă că veți beneficia de o listă de dotări standard foarte generoasă: jante de 17 inch, faruri cu LED, oglinzi încălzite și rabatabile, lumină ambientală LED; scaune sport, ecran de 4.2 inch, color, pentru instrumentarul de bord, ecran de 8 inch pentru sistemul multimedia, 7 boxe, conexiune USB și Bluetooth, aer condiționat manual, parbriz încălzit parțial și o mulțime de sisteme de siguranță. Practic, nici nu ți-ar mai trebui un nivel de echipare superior, dacă ești un client cumpătat.
Așa cum vă povesteam și mai sus, Ford oferă acest preț de listă piperat, dar vine imediat cu o completare: Puma beneficiază de o ofertă de lansare, adică un preț de pornire de 16.500 de euro. Ceea ce reprezintă o valoare foarte bună, comparativ cu ceilalți rivali din segment, care nu beneficiază de aceste dotări pentru o asemenea sumă.
Motorul testat de mine în Spania, adică 1.0 de 155 CP, cu sistem micro-hibrid și echiparea Titanium enumerată mai sus, ajunge la 21.700 de euro. Prin comparație, cel mai înalt nivel de echipare al unui Duster cu motor de 150 CP ajunge să coste 16.700 de euro. Dar Duster a fost mereu un special. Trecem la Honda HR-V de 182 CP, care ajunge să coste 29.500 de euro.
Nici Hyundai Kona nu se lasă mai prejos, pentru că versiunea de 177 CP costă 26.000 de euro. Mazda CX-3 și motorul de 150 CP ajunge la 23.200 de euro, însă clienții primesc și 4x4. Opel Crossland X și motorul de 130 CP, cu echipare Ultimate ajunge să coste sub 20.000 de euro. La fel se întâmplă și cu un Seat Arona FR, cu numai 115 CP (19.600 de euro).
Skoda Kamiq de 150 CP, cu echipare Style, este foarte aproape de același prag: 19.900 de euro. Volkswagen T-Cross, tot cu echipare Style și motor de 115 Cp, costă 18.700 de euro.
Ca să se muleze și mai bine pe posibilitățile românilor, Ford oferă versiunea 1.0 EcoBoost de 125 CP și cu o posibilitate de creditare: 730 de lei pe lună, vreme de 60 de luni, dobândă fixă de 3.55%. Condiția? Să dai avans 50% din valoarea mașinii. Rata crește la doar 735 de lei dacă vrei versiunea cu sistem micro-hibrid.
Un SUV ( sau crossover) foarte frumos ! Este printre cele mai frumoase SUV-uri din segment. Ca pret, dotari, design, putere, spatiu, siguranta si interior eu l-as compara cu Skoda Kammiq. Ambele SUV-uri sunt foarte frumoase si ambele au motoare de 150cp. Chiar asteptam test cu el iar acum astept un test drive cu Skoda Kammiq.