
Consum
Cei de la Geely declară un consum mediu oficial de 6.3 l/100 km pentru Cityray, consum de care noi nu prea am reușit să ne apropiem. Astfel, în oraș te poți aștepta la un consum de 8 l/100 km, iar dacă ajungi și într-un trafic aglomerat, acesta poate sări de 9 l/100 km.
Pe autostradă, consumul mediu a fost de 7.5 l/100 km, iar pe drumuri naționale am avut un consum de 6.2 l/100 km. În zilele petrecute cu Cityray consumul mediu a fost de 7.7 l/100 km, având în vedere că am încercat să parcurg distanțe egale în oraș și în zone extra-urbane.
Geely Cityray nu are nicio urmă de electrificare deci și noi ne-am aruncat privirea la niște rivali care oferă motorizări termice cel mult cu sistem mild-hybrid. Prin urmare, Dacia Duster se laudă cu un consum de 5.5 l/100 km. Totuși, trebuie să luăm în calcul că motorizarea de pe Duster vine cu sistem mild-hybrid și mai puțini cai putere.
Hyundai Tucson, cu o motorizare asemănătoare, se laudă cu un consum mediu de 6.3-6.4 l/100 km, în timp ce Skoda Karoq, cu un motor mai mare și mai mulți cai putere, plus sistem de tracțiune integrală, are un consum mediu oficial cuprins între 7.5 și 8.1 l/100 km.
Oricat de tentante ar fi masnile chinezesti prin prisma pretului, chinezii mai au mult pana sa ajunga la maturitatea si rafinamentul ingineresc al europenior, dar si al japonezilor si coreenilor. Pretul nu e totul...