
Motor / Transmisie
Înainte să vorbim de motorizare vreau să menționez că Starray este realizat pe platforma lui Volvo XC40, un model mult mai mic ca dimensiuni. Nu vă lăsați păcăliți, deoarece caroseria lui Starray este mult mai încăpătoare decât ce găsești pe XC40.
Așa cum spuneam, Starray 4x4 vine cu un motor mai mare, nou în gama celor de la Geely pentru piața din România. Este vorba de un propulsor de 2.0 litri, cu 4 cilindri, pe benzină. Puterea este transmisă către ambele punți prin intermediul unei noi transmisii automate, cu două ambreiaje și 8 trepte de viteză (în loc de 7 precum am văzut la Coolray și Cityray).
A fost o bucurie să văd că transmisia aceasta este total diferită de cea amintită mai sus. Livrarea puterii către roți se face mult mai eficient, iar acele smucituri la viteze de oraș au dispărut. Per total, mașina se simte mult mai lină în mișcare. Totodată, întârzierile care apăreau atunci când apăsai mai tare pedala de accelerație au fost mult reduse.
Ai modurile clasice de rulare Eco, Confort și Sport, dar Coolray îți mai oferă în plus și un mod Smart. Acesta recunoaște obiceiurile de conducere și condițiile de drum și ajustează grupul motopropulsor în mod activ.
Starray accelerează lin și nu are probleme în a atinge viteze de autostradă într-un mod constant. Nici atunci când vrei să faci depășiri pe autostradă, Geely Starray nu îți va crea probleme, deoarece dispune de resurse mai mult decât decente pentru o masă de 1.725 de kilograme
Nu sunt fan chinezești de nicio culoare, dacă mai pun în balanță și punctele negative găsite, adică: subvirare, tangaj, direcție destul de greoaie, destabilizare la gropi succesive, lipsă butoane fizice, lipsă Android, lipsă "scurtături pentru climatizare" - așa cum spuneți și dacă mai adaug și ditamai ecran la sistemul multimedia, îmi cam da cu virgulă. A, sărisem peste consum. 11% în oraș și 9.4 pe autostrada și mai punem și cireașa de pe tort: lumina ambientală în ritmul muzicii. Pfff! Discotecă anilor '80 e gata. Măcar să fi dacut același lucru și cu "semnătură luminoasă" din partea frontală. În condițiile astea m-aș duce chiar către un xc 40 sau poate un Nissan x-trail care sunt cam pe la aceiași bani dar, măcar, au pedigree.