Consum

4.5

În zilele petrecute cu Honda ZR-V, am mers atât prin oraș, cât și pe drumuri naționale sau autostradă. Acest lucru s-a realizat în 90% din cazuri, în modul Normal.

Am fost foarte plăcut surprins de consumul lui ZR-V, pentru că cei de la Honda au declarat o valoare de 5,7 litri, iar eu am reușit un admirabil 5,9 pe aproximativ 1.000 de kilometri. Pe drumuri naționale, consumul a fost de 5,4, în timp ce în oraș acesta a urcat la 6,6. Aceste cifre au fost obținute mergând în modul Normal. Modurile Sport și Econ le-am activat doar ca să văd cum se modifică răspunsul mașinii, dar diferențele nu sunt sesizabile.

În comparație, Toyota Corolla Cross are un consum mediu declarat mai mic, de 5,4 litri, în timp ce Nissan Qasqhai Hybrid are un consum mediu declarat de 5,3 litri. În același timp, de la un Hyundai Tucson Hybrid vă puteți aștepta la un consum mixt de 5,7 litri, iar de la Renault Austral Full Hybrid ne putem aștepta la cel mai mic consum mediu, anume de 4,6 litri.

  • pipo, joi, 25.01.2024 20:18

    Păi dacă asta e 46 keur , un CRV cât draci a mai ajuns ? Nu mai bine puneau ei motorizarea asta pe anemicul ăla de HRV și-i dădeau o șansă ? Mă rog, nu știu detalii, dar curioasă decizia să vină cu modelul ăsta , care nici nu pare să rupă gura târgului, nu știu ce așteaptă de la el la banii ăștia. Iar cei 380 l pt portbagaj, la clasa asta și la targetul de clienți pe care îl au ei, e puțin, mult prea puțin , puteau să facă un efort și să fie măcar peste 400. Degeaba încap fără efort 5 persoane dacă nu ai unde să pui 2 valize. Oricum, avem încă un exemplu la ce nebunie a dus această suv-izare forțată a pieței auto . Înțeleg din articol ca este fratele lui Civic, platforma, motorizare ,tehnologii , interior , etc. și are doar câteva zeci de kg în plus dar costa cu aprox 10 keur mai mult !!! Nu știu, sper să nu exagerez, dar nu cred ca sunt departe .

  • bica, vineri, 26.01.2024 08:32

    Nu ești departe. Honda și mai ales toată piața auto a luat-o razna cu preturile astea imense. Sa dai 45k pe un astfel de model care e doar un civic mai înalt cu un portbagaj mai mic, și care are doar 4* NCAP, înseamnă că ești puțin nebun. Ma uitam și la noul CRV, însă deja se duce în zona premium, însă doar cu prețul :) 55k fără alte discount-uri pentru un astfel de model este o bătaie de joc, dar se pare ca totuși sunt ceva nebuni care dau astfel de bani pe acest model deși exista alte alternative în bugetul acela.

  • Si..., vineri, 26.01.2024 09:18

    @pipo Si.... grafica învechită a sistemului de multimedia, rezoluția slabă a camerei de marșarier, portbagaj de dimensiuni reduse - 380 l, 4 stele NCAP, 46.400 euro...si „Frumoasă dom`le, dar parcă în față seamănă cu altă mașină”. Deci...dezirabila?

  • ds, vineri, 26.01.2024 09:37

    Așadar: - Dat fiind fasptul că pe cei de la Honda nu-i dă talentul afară din casă când e vorba de frumusețea caroseriei, ZR-V -ul e chiar altceva, arată bine bine. (Ca părere personală) - Pentru un motor de 2 litri nu stă rău absolut deloc cu consumul. - O grămadă de pictograme pe cesurile de la bord. Așa că să-ți mai afișeze și ce muzică asculți e deja prea mult, locul pictogramei asteia nu e pe mijlocul turometrului ci pe ecranul multimedia. - Da, portbagaj extrem de mic pentru un suv, 370 litri e puțin, dacă ne gândim că un Sandero, care este altă clasă, are 328 litri...

  • @pipo, vineri, 26.01.2024 10:26

    Un crv advance hibrid 4x4 cu vopsea metalizata era 53550 când am comandat eu martie 2023.Acum e cu 1000E mai scump.

  • Banditos, vineri, 26.01.2024 12:25

    Hai sa-mi bag si eu parerea in conditiile in care nu am ZR-V ci Civic cu unele aspecte comune - Modurile de condus...sunt clar delimitate ca si raspuns al motorului dar si al volanului. Ca idee ECON e perfect pentru oras, Normal pentru nationale si Sport pentru depasiri in forta si joaca pe virajele montane dar mult prea agresiv in raspunsul pedalei de acceleratie in aglomeratia urbana - grafica sistemului multimedia e OK. E simpla dar clara si usor de folosit. - rezolutia camerei de marsarier. Slaba dar isi face treaba super bine. Imaginea nu e "sticla" e...corecta fiind foarte buna pe intuneric - motorul (termic) mananca mult odata cu venirea anotimului rece, tot atunci devine si mai zgomotos si in acelasi timp neplacut urechii pentru ca nu pare sa se fi pus accent pe silentiozitate/rafinament ci eficenta. - ceasurile de bord sunt personalizabile...prin doua butoane din stanga volanului iti faci pom de Craciun sau iti afisezi fix ce ai nevoie, inclusiv "turometru". Daca te ajuta cu ceva la un hibrid. - portbagajul...nu e o minune, au pus accent pe spatiul interior, respectiv la picioare pentru pasagerii din spate. Cu ocazia asta (re)inveti ca un portbagaj mare te imbie la carat lucruri inutile. Generalitati: + pozitia la volan excelenta + volanul se simte perfect + directia incisiva + masina e PLANTATA pe viraje + ergonomie ideala...ai butoane, ai ecran tactil + personalizarea eliminarea(!!!)/reglarea sistemelor de siguranta - portbagaj mic - zgomotoasa la viteze mari - trenul de rulare prea anesteziat si transmite putina informatie de la nivelul soselei - motor termic lipsit de rafinament - greieri localizati in zona superioara a parbrizului - efienta stergatoarelor slaba si cauciuc prost

  • Sorinn, vineri, 26.01.2024 18:16

    Nu comentez pret, dotari, consum, etc...dar baiatul ala de la design...ori era in preaviz cand a desenat partea frontala, ori e gerontofil cu inclinatii pentru babe de 90 de ani.

  • eu, vineri, 26.01.2024 18:41

    Da, frumoasa tare grila aia, arata ca un pacient cu diga cand se duce la dentist ... cautati pe net si dupa nu o sa va mai puteti scoate imaginea din cap de cate ori o sa vedeti masina asta

  • Andrei, sâmbătă, 27.01.2024 19:19

    Interiorul are 50 de nuante de negru, pretul imens, portbagajul cat la o compacta, fata de Ford si spate de RAV4. Va fi un ''succes''.