Design
În materie de design, Hyundai nu a riscat nimic. E cam aceeași rețetă pe care a mizat și noua generație i30: un design neutru, care să placă tuturor, fără exagerări sau dovezi de curaj artistic. Prin urmare, în vreme ce noul Prius vine cu un aspect postmodern, pe care ori îl urăști ori îl iubești, noul Ioniq este o mașină despre care nu poți spune că este urâtă.
E o mașină cuminte, echilibrată, cu forme agreabile, cu o linie a portbagajului ușor mai ridicată (furată parcă de la vechile Prius-uri) și cu o sinonimie estetică pe gustul celor conservatori.
Singurul aspect neplăcut pare a fi logo-ul din plastic amplasat în centrul grilei, un compromis pentru a ascunde acolo radarul utilizat de sistemul de frânare automată. Chiar și jantele au un aspect plăcut și se potrivesc cu designul general.
Deci, una peste alta, Ioniq s-ar putea să fie mai atrăgător decât Prius pentru mulți clienți din România.
e bine venita, totusi nu pot sa nu remarc ca mai adaugi juma de masina pentru a face o economie de 30% care nu se va amortiza niciodata, deci hibridul ramane in continuare un moft, poate in alte tari unde avantajele fiscale sunt importante ar putea fi o optiune, dar la noi inseamna constiinta pe bani multi, mai bine diferenta de 10000 de euro o dau la orfani, ar fi mai bine cheltuiti.