Motor / Transmisie
Hyundai Kona Hybrid este, așa cum spuneam, un hibrid fără încărcare la priză. Pe scurt, înseamnă că distanța pe care o poți acoperi cu motorul termic oprit este mai mică decât în cazul unui hibrid cu încărcare la priză, sau Plug-in Hybrid dacă îți sună mai bine.
Încă un avantaj este faptul că nu trebuie să pierzi timpul la stațiile de încărcare pentru a-ți umple bateria cu energie. Și nici nu cari după tine sute de kilograme în plus, care afectează consumul și performanțele.
Este, cu alte cuvinte, o configurație ideală pentru cei care vor o mașină electrificată, dar nu sunt încă pregătiți să facă trecerea la un model PHEV sau pur electric.
Noua Kona Hybrid vine echipată cu un motor de 1.6 litri pe benzină, aspirat natural, o unitate electrică de tip sincron, integrată în transmisie, și o baterie cu o capacitate de 1.32 kWh.
Propulsorul termic dezvoltă 105 CP și 144 Nm, iar motorul electric contribuie cu 44 CP și 170 Nm. În total, ansamblul oferă 141 CP și 265 Nm.
Fiind vorba despre un agregat aspirat natural, acesta trage liniar, dar îi lipsesc acele explozii de putere specifice unităților turbo. Totuși, dacă ne referim la tot ansamblul de propulsie, cei 141 CP, e drept, nu îți taie respirația, dar se dovedesc suficient de agili, mai ales în oraș.
Cât timp ești blând cu pedala de accelerație, motorul termic este silențios. Atunci când vrei să depășești sau să atingi viteza de autostradă, unitatea cu 4 cilindri devine destul de gălagioasă.
Sistemul hibrid al lui Kona face totul automat, iar trecerile sunt insesizabile, în sensul că nu simți "smucituri" atunci când motorul termic intră în funcțiune.
În momentul în care ridici piciorul de pe accelerație, în funcție de nivelul de încărcare al bateriei, mașina trece singură în modul electric.
Motorul pe benzină încarcă bateria, dar este ajutat și de sistemul de regenerare a energiei pierdute la frânare. Acesta redirecționează energia către acumulator și are 4 niveluri de intensitate pe care le poți regla cu ajutorul padelelor din spatele volanului.
Nivelul maxim de regenerare este obținut prin menținerea apăsată a padelei din stânga. Ai o decelerare zdravănă, iar mașina frânează până la oprirea completă. Acest lucru îți permite să conduci folosind o singură pedală, ca în cazul unei mașini pur electrice.
Sistemul de propulsie al lui Kona Hybrid lucrează alături de o transmisie automată cu 6 rapoarte și dublu ambreiaj. În modul de condus Eco (standard), cutia de viteze se ocupă singură de schimbarea rapoartelor. Și o face foarte lin, chiar.
Dacă selectezi modul Sport, turația motorului se păstrează la valori mai mari pentru un răspuns mai rapid la apăsarea pedalei de accelerație. Tot în acest caz, de la padelele montate în spatele volanului, poți să treci "manual" prin cele 6 rapoarte ale transmisiei.
A hidos cu fața aia bulbucată, spatele ăla de remorcă și interiorul ăla anost. Absolut hidos...