Motor / Transmisie
Hyundai este unul dintre primii constructori care adoptă un motor cu cilindree mică și sistem turbo pentru un SUV de dimensiuni sănătoase. Acest motor exista deja în versiune aspirată și era folosit atât de Tucson, cât și de modele din gama compactă sau medie, ca i30 sau i40. În variantă aspirată, motorul de 1.591 cmc dezvoltă 135 CP. Pentru a face față cererilor mai pretențioase, inginerii Hyundai i-au montat o turbosuflantă, iar puterea a crescut la 177 CP atinși la 5.500 rpm, în timp ce cuplul maxim este de 265 Nm disponibili între 1.500 și 4.500 rpm. În varianta sa turbo, acest motor se protrivește mai bine cu caracterul modelului Tucson, cuplul disponibil pe o plajă destul de mare de turații fiind principalul atu.
Alături de noul motor turbo, Tucson mai vine cu o surpriză. O cutie de viteze automată cu două ambreiaje și șapte trepte de viteză. Dacă motorul este unul reușit, cu suficiente rezerve de putere și chiar foarte silențios, cutia are parte de ceva boli de tinerețe.
La viteze mici, cutia automată dă semne de nerăbdare, fiind cumva nehotărâtă ce treaptă să aleagă. Uneori o poți prinde în offside, și atunci stă un pic pe gânduri până selectează treapta necesară. Chiar și pe loc, cu pedala de frână apăsată, uneori ai senzația că creierul cutiei nu a decuplat transmisia și trebuie să insiști cu presiunea pe pedala de frână pentru a ține mașina pe loc. Dacă preluam decizia și mutăm levierul în poarta manuală, toate aceste probleme se rezolvă, iar schimbările de treaptă se fac extrem de lin.
arata excelent, ma hazardez sa spun ca aproape de cx-5, interiorul iarasi pare reusit. motor nou, modern, iar ezitarile cutiei sunt convins ca se vor putea rezolva simplu, cu un update de soft daca vor dori. pretul, da e mare, dar in linia concurentei la care aspira. coreenii cresc usor usor, in calitate si fiabilitate. vom vedea pana unde...