Siguranta

2.0

Modelele Jeep care apar în consemnările EuroNCAP sunt Compass, Renegade și Grand Cherokee, adică SUV-uri care sunt utilizate mai mult pe asfalt și justifică izbirea lor de barierele deformabile. Pentru modelele off-road, instituția europeană nu a avut foarte multă răbdare.

Jeep Gladiator nu a fost supus rigorilor încă, așa că va trebui să ne orientăm după performanțele reușite de fratele său, Wrangler. Acesta a fost testat în 2018. EuroNCAP i-a atribuit lui Wrangler doar o stea, un punctaj rușinos, marcat în primul rând de lipsa unor sisteme de siguranță tot mai des întâlnite, cum ar fi frânarea automată de urgență și menținerea benzii de rulare sau măcar avertizare la depășirea ei. Ai crede că pe Gladiator, un model mult mai nou, acestea nu ar mai fi o problemă, dar te-ai înșela.

Din păcate, parbrizul rabatabil nu permite instalarea unui sistem automat de frânare pentru situații de urgență, ceea depunctează serios ambele modele atât în evaluarea EuroNCAP, cât și în viața reală.

Există, însă, acum o mulțime de sisteme de siguranță noi, cum ar fi monitorizarea unghiului mort și avertizarea la ieșirea cu spatele dintr-o parcare.

Nu vă imaginați însă că punctajul EuroNCAP a ieșit atât de mic doar din cauza sistemelor de siguranță. Jeep Wrangler a primit doar 50% din punctajul pentru protecția pasagerilor adulți și 69% din cea pentru protecția pasagerilor copii. Sunt valori foarte slabe, comparativ cu ce oferă industria.

  • DanG, luni, 03.10.2022 20:23

    Mare lucru nu e de adaugat fata de ce scrie in articol, acest jeep e de aproape doua ori mai scump decat o toyota, cred ca modelul din poze va fi unicat in romania. In incheiere, am o gluma de facut cu numele modelului, pe langa clasicele titluri de filme gen In Diana Jones, One Night in Paris sau Inspect Her Gadget, era si un film cu numele Glad He Ate Her :-))

  • @DanG, marţi, 04.10.2022 08:27

    Unde trebuie să mă scarpin ca să râd?

  • ^^^, marţi, 04.10.2022 10:06

    La creier scarpina-te.

  • @DanG, miercuri, 05.10.2022 14:30

    ochiometric, ca AM nu s-a mai obosit sa puna tabelul cu datele tehnice, ampatamentul interminabil anuleaza o parte din garda la sol respectabila. si iti dau dreptate ca va ramane unicat. pai de 2 ori mai scump decat hilux, de 10 x mai putin fiabil si probabil vede doar praful ridicat de hilux pe offroad si in sarcinile curente in care sunt folosite astfel de masini...cine e nebun deci sa isi dea foc la bani?

  • Andrei, miercuri, 05.10.2022 18:12

    Singurul lucru bun la masina asta e cutia aia de viteze ZF, o automata legendara.

  • DanG, joi, 06.10.2022 14:40

    @DanG Ma gandesc ca mai sunt oameni de afaceri excentrici care au o varsta si au visat la un Jeep in copilarie si vor o masina cu care sa mearga la vanatoare sau pe la ferma. Cam cum as vedea un client de Hummer in Romania. Altfel, pe santiere sau pe post de cal de povara, o japoneza all the way.