Kia Stinger
Bullseye
Trebuie să fac încă de la început o destăinuire: am o relație specială la nivel sentimental cu brandul Kia. Iar asta pentru că acum vreo 16 ani, când abia deprindeam tainele jurnalismului auto la una dintre revistele în vogă la acea vreme, Autoshow, primul test pe care l-am scris a fost cu un Kia Cerato.
Chiar dacă Cerato era mașină decentă, dar cu probleme de calitate percepută și de finisaje proprii acelei epoci, testul mi-a rămas în minte. Știu traseul, știu câți kilometri am parcurs, știu chiar și consumul. Cumva normal: nu uiți niciodată prima prăjitură care a ieșit din mâinile tale.
Astăzi, la 16 ani distanță, Kia este o marcă radical diferită de cea de atunci, iar imaginația mea, pe care o consider îndeajuns de bogată, nu putea să conceapă o evoluție atât de furibundă pentru acest brand. Dacă atunci vorbeam de un brand sud-coreean prin excelență care încerca să se impună pe o piață europeană foarte pretențioasă, Kia a devenit astăzi una dintre mărcile fresh ale industriei, cu produse care se bat de la egal la egal (în unele cazuri cu victorii notabile) cu mărcile europene de tradiție. Ba chiar putem considera Kia o marcă eminamente europeană având în vedere că ingineria, designul și producția majorității modelelor din gamă sunt bifate pe continent, în Germania și Slovacia.
Kia a parcurs un drum lung în care a topit etape-cheie pentru a reuși să se impună. Iar rezultatul este faptul că astăzi vorbim despre unul dintre exemplele de evoluție pe care toată industria le apreciază ca atare.
Cel mai bun exemplu în acest sens este mașina despre care vom vorbi în rândurile care urmează. Stinger a fost creat ca un showcar la Salonul Auto de la Frankfurt din 2011 (unde s-a numit GT Concept), a continuat ca un gran turismo de portofoliu și de imagine și astăzi a ajuns unul dintre simbolurile Kia. Un fastback cu patru uși cu linii foarte agresive care-i oferă mărcii oportunitatea de a trece la un nivel și mai avansat din punctul de vedere al imaginii. Pentru că cei care ajung să aleagă Stinger nu aleg între Insignia și Mondeo, ci vin din direcția showroom-urilor BMW și Audi.
Iata un exemplu de masina reusita.