Lexus LC

5.0 Benzina (V8) 477CP Aut10 Sport Premium
4.6
de Mircea Meşter, miercuri, 20 septembrie

Banzai!

Ianuarie 2016. Mă aflam la Detroit, un salon auto care s-a transformat în ultimii ani din vârful de lance al industriei auto americane într-un eveniment care se chinuie să strângă constructorii auto într-o zonă a Statelor Unite care suferă major după căderea financiară din 2007-2008. Detroit și-a pierdut strălucirea, iar singurul argument major în favoarea salonului din Michigan este faptul că e încă "casa" celor trei mari constructori americani.

În 2016, însă, m-am oprit la standul Lexus ca să admir formele unui concept de coupe care arăta fabulos. Spectaculos, agresiv, foarte curajos. Un concept care te invita să-l privești din toate unghiurile posibile și te provoca să-i găsești măcar un defect estetic. L-am fotografiat, l-am publicat pe pagina de Facebook Automarket și pe site și am decretat triumfător că noul Lexus LC este de departe cel mai spectaculos concept prezent la Detroit. Și că dacă această versiune pre-serie a modelului arată așa, trebuie să ne așteptăm la o mașină de producție absolut fascinantă.

O singură problemă: nu era concept. Era model de serie.

După aproape 15 ani în presa auto și cu o cârcă de saloane auto în portofoliu, creierul meu n-a putut pur și simplu să conștientizeze că mașina pe care o vedeam în față era versiunea finală care urma să intre pe linia de producție. Era atât de nonconformist, atât de agresiv, încât mașina radicală pe care o vedeam în față nu avea cum să fie decât o variantă evoluată a conceptului LF-LC, pe care-l văzusem la același Salon de la Detroit cu 4 ani în urmă. Mai ales că diferențele între ele erau minore, aproape insesizabile.

Ei bine, Lexus LC e în fața noastră în "carne și oase" și astăzi poate fi comandat de cei care își doresc un coupe cu patru locuri construit pentru a fascina. Un GT autentic dezvoltat cu scopul de a le demonstra tuturor că brandul premium nipon se poate ridica la nivelul mărcilor germane și că pe alocuri le poate depăși. 

 

  • dan, miercuri, 20.09.2017 14:52

    Absolut fenomenala masina mai ales din punct de vedere al designului!

  • VAG, miercuri, 20.09.2017 15:02

    La pret de 911 ? no way !!! E doar un Lexus.

  • mm, miercuri, 20.09.2017 15:54

    si-au facut bine temele, arata exceptional si in special altfel, reusind sa se detaseaze de cutumele de design fara a da in ridicol, as putea spune ca au deschis o noua viziune a formei care sper sa fie preluata si de altii. felicitari AM pentru participarea la test.

  • Alpine77, miercuri, 20.09.2017 17:08

    Am fost reticent cand Lexus a introdus noul limbaj de design cu grila in forma de clepsidra si semnalizarile bumerang dar ince incet a inceput sa imi placa. Acum pot spune ca au reusit sa gaseasca un design propriu care sa fie si frumos. O masina care arata si mai bine in realitate, iar calitatea, daca se incadreaza in parametrii marcii, va fi pe masura. Iar faptul ca exploateaza o nisa nu foarte populata este un plus.

  • @vag, miercuri, 20.09.2017 18:00

    @Vag tata, nici in visele lor cele mai frumoase masinile din grupul de carnati VAG nu o sa faca masini de calitate, fiabile si cu un design aparte, ca LEXUS. Doare rau.....

  • VAG, miercuri, 20.09.2017 18:16

    @@vag Stai linistit ca Lexus nu e decat o Toyota rebrenduita cu un design grotesc.

  • mm, miercuri, 20.09.2017 21:14

    @vag s-a inteles din prima ca ai iQ7, nu-i necesar sa te dai leon...

  • vianu, miercuri, 20.09.2017 23:06

    - atunci cand, la inceputuri, Lexus fura de la Mercedes era rau! cah! bleah! - acum, ca ies din propriile tipare (si din tiparele industriei) iara e de rau...pentru ce nu e desenata de un nativ japonez - apoi se mai trezeste un ratacit, prin ceata deasa, sa urle ca e doar o toyota rebranduita. Absolut...inteligent cum o dai cum o sucesti.... pete in soare si nod in papura lasand la o parte emanatiile, masina asta arata ca "scapata" direct de pe monitorul/hartia designerului. Si asta e...delicios!

  • zarnesteanu, joi, 21.09.2017 01:11

    Avand in vedere cat de usor a murit pilotul de teste japonez intr-un lfa eu m-as gandi de 50 de ori inainte sa ma urc intr-un lecsus. https://www.youtube.com/watch?v=30KOwQDctOM Design-ul e intotdeauna subiectiv. Mie mi se pare ca-i curge fardul pe la faruri, pe la stopuri iar per total e cocosata ca o banana pe roti. In rest, ce sa zic, bordul ala cu doua coarne de bou infipte in el poate sa trezeasca niste nostalgii. Ma intreb daca vine si cu un bici in portiera?

  • Ram, joi, 21.09.2017 07:18

    @vag, daca pui Porsche langa Lexus e clar. Sunt doua masini diferite, cu o clientela aparte. Plus ca Lexus intoarce capete pe când Porsche a devenit model banal, ca orice model german.

  • Dudu, joi, 21.09.2017 07:49

    Ma uit la exterior si mi se pare senzationala, ma uit la interior si mi se pare exceptionala ... si pe urma vad ... la interior, gura de ventilatie din dreapta. Parca e de pe o masina de acum 30 de ani :)) E superba masina, nicio indoiala... dar nu pot sa-mi iau ochii de pe aeratorul ala !!!! Parca au uitat sa-l includa cand au facut designul masinii, si pur si simplu au dat o gaura in bord si l-au trantit peste.

  • Kirotractor, joi, 21.09.2017 10:32

    Fain Granturismo, meșter redactor, :-) ...dar formularea "la ce să NE așteptăm de la Lexus LC" îmi pare prea optimistă, din moment ce max. 2-3 români or să-l cumpere - și ăia doar datorită agresivității profund originale a stilului exterior. Clienți care oricum nu calcă pe AM, ocupați fiind de "crearea de plus-valoare inovatoare" în stil manglitor-mioritic de neo-cumetrie. Lăudabilă-n orice caz schimbarea de macaz a designului Lexus, care bine face că nu mai vrea să fie doar marca cea mai fiabilă de pe planetă.

  • adi, miercuri, 27.09.2017 11:41

    MASINA ESTE FABULOASA...CLAR...DAR....Cat de mult poti muncii ca sa iti permiti sa dai 115.000 de euro pe o masina....care dupa aceea iti consuma 20l/100km...dupa care platesti impozite,taxe si asigurare de innebunesti...??? Eu daca as lua la loto 2 milioane de euro basca si tot nu mi-as permite o astfel de masina.deci pana la urma...cui se adreseaza?

  • @, miercuri, 28.02.2018 00:04

    Cui se adreseaza si BMW 650i care cu aceleasi dotari se duce la 135k euro(dupa cum scrie chiar in review-ul de mai sus).