Motor / Transmisie
Sub capotă, Mazda a pregătit o rețetă neobișnuită pentru fanii săi, dar frecvent întâlnită în segmentul SUV-urilor medii: o motorizare plug-in hybrid. Asta înseamnă un motor pe benzină, aspirat, de 2.5 litri, secondat de un motor electric.
Acesta oferă 175 CP și 270 Nm și este amplasat între motorul termic și cutia de viteze. Împreună cu cei 191 CP și 261 Nm ai motorului convențional, Mazda CX-60 ajunge la un total de 328 CP și 500 Nm. Perfect legal pentru un buletin în segmentul premium.
Totuși, folosirea motorului aspirat în această ecuație creează o lipsă de rafinament. Sunetul agregatului de 2.5 litri va fi intruziv în momentele de suprasolicitare. Îl vei auzi și nu e chiar sunetul sportiv pe care îl așteptai. Din fericire, nu e chiar zgomot fără fond, pentru că mașina se mișcă bine și are un comportament dinamic plăcut. E drept, îi lipsesc exploziile, pentru că totul se desfășoară fluid.
N-aș risca să spun că tot ansamblul este fluid, pentru că în ecuația propulsoare intervine și o cutie automată cu 8 rapoarte. Deși în majoritatea timpului rapoartele se succed bine, există momente, mai ales la viteze reduse, când cutia este debusolată și retrogradează cu smucituri deranjante. De mult n-am mai simțit așa ceva într-o mașină de nouă generație.
V-am spus, nu e un comportament frecvent, dar trebuie să țineți cont de el și să vă asumați că mai strângeți din dinți de dragul unei mașini, altfel, bine închegată.
Nota bene: motor pe benzină, aspirat, de 2.5 litri. Mazda rămâne fidelă principiului No turbo până la capăt, chiar și la PHEV. De apreciat!