Interior
În Mazda MX-5 nu urci. Mai degrabă cobori. Sau o îmbraci, precum o armură, așa cum spunea colegul Mircea după primul său contact cu acest model.
Să fim cinstiți, MX-5 generația a patra este un automobil înghesuit la interior. Fiecare centimetru a fost utilizat la maxim, iar ideea a fost aceea de a crea un interior funcțional și de calitate, latura practică căzând în planul doi. Sau hai, planul trei. Au dispărut astfel o serie de elemente cu care suntem obișnuiți la orice mașină normală. De exemplu, nu există torpedou clasic. Avem un spațiu de depozitare amplasat între cele două scaune, in partea din spate a mașinii. Suporturile pentru băuturi sunt și ele puse atipic în partea din spate a consolei centrale.
O parte dintre elemente sunt comune cu cele prezente și pe alte modele din gama Mazda: display-ul central tactil și controlerul rotativ amplasat central cumva neinspirat deoarece poate fi apăsat din greșeală cu antebrațul când schimbi vitezele. Dar volanul cu trei spițe are dimensiunea perfectă și reușește să păstreze amplasate discret o serie de butoane pentru sistemul multimedia, dar și comenzile pentru cruise control.
Portbagajul este mic, dar adânc, două trollere de dimensiune standard ca bagaj de mână putând fi depozitate unul peste altul. Volumul oficial este de 130 litri. Și pentru că este un roadster, trebuie să ne putem adăposti în caz de vreme rea. Soft-top-ul este din material textil, iar acționarea este manuală și extrem de simplu de efectuat. Cu o singură mână poate fi deblocat și trimis rapid în poziția pliat sau invers. Simplu, eficient și fără greutăți suplimentare.
Mai trebuie remarcate inserțiile vopsite în culoarea caroseriei din zona ușilor. Acestea dau senzația că tabla este expusă și la interior, însă vorbim de fapt de elemente de plastic. Apoi, ca minusuri, apare umflătura din podea de pe partea pasagerului, un element care răpește ceva din spațiul și așa prețios.
Abia astept sa vad anul viitor Fiat 124 Spider (1.4T si 1.750T)