Consum
Un monovolum diesel de 150 de cai putere ține clar cu familia. În fond, Mercedes-Benz asta și-a propus. Există un sistem start-stop foarte sârguincios, care încearcă să oprească foarte des motorul în traficul urban. Repornirea nu este deranjantă și nu vine la pachet cu foarte multe vibrații.
În mediul urban puteți atinge o valoare de 8 litri/100 de kilometri, în vreme ce în afara orașului, chiar și în regim de autostradă, puteți să scădeți sub 7 litri/100 de km. Ajută mult în acest sens și cutia automată cu 8 rapoarte, care se grăbește mereu să schimbe în zona eficientă.
Media de consum anunțată de Mercedes-Benz pentru versiunea B200d este de 4.4 litri/100 de kilometri, cu aproape un litru mai puțin decât unicul rival din segment, BMW Seria 2 Active Tourer.
Mare curaj să iei gropile *noastre* cu B-Klasse -- dar probabil că n-aveați destulă motorină-n rezervor ca să le ocoliți (ca-n bancul ăla cu tribunalul-șoferul-pietonul obez lovit. :-)) Zic asta fiindcă o caracteristică importantă -- garda la sol -- e aproape invariabil uitată-n presa auto planetară, printre atîtea bălării care umplu netul, gen diagonale de ecrane (stop, nu fugiți :-) -- n-o să vă mai agasez cu critica ăstora interminabile de pe modelul testat, nici cu aeratoarele tip mulinetă, kitschoase după je -- liber la superlative deci cui le admiră.) Garda la sol de 104 mm (10,4 cm) găsită pt B180 pe site-ul austriac Benz e însă clar insuficientă pe drumurile noastre, dar și pe altele mai apusene. Cu lăcrimații frecvente ale posesorilor fostei generații (cu aeeași valoare a g.s.) pe diverse forumuri, inclusiv nemțești. Devine însă și mai penibilă reducerea 15 mm a versiunii AMG-Line - la 8,9 cm !!! Nedumerirea mea rămîne totuși nerespectarea de către Mercedes a ultimelor standarde TÜV , care cer o distanță la sol minimă de 11 cm a vehiculelor prezentate la ITP-ul german. Concluzie: cine vrea *Tuning ab Werk* p-un van-monovolum e perfect servit (n.b.: Active Tourer-ul bavarez are 167 mm g.s.) P.S. Strict tehnologic vorbind, ansamblul motor diesel + cutie auto ESTE în schimb de admirat -- și nu doar fiindcă-i conceput chiar de nemți și nu de Renault. Mă miră oricum consumurile aparent mici, dar de fapt...cam mari obținute-n testul AM -- zic asta după ce am scos mai puțin c-un E Coupe 220 D (tot 2.0 l, dar 194 CP și mai greu) anul trecut, pe 800 km.