Consum

5.0

Conform celor de la Mercedes-EQ, noul EQS 580 4Matic ar trebui să fie un adevărat etalon la capitolul consum și eficiență. Mașina a fost, de altfel, testată extensiv în tunelul aerodinamic. Rezultatul? Este considerată cea mai aerodinamică din lume în acest moment, deși unii rivali pretind numere mai bune.

Lăsând controversele deoparte, EQS 580 4Matic are o autonomie estimată la 672 de kilometri conform testelor WLTP (TEL). Practic, ar trebui să fie una dintre cele mai eficiente mașini din industrie în acest moment. Bateria de 107.8 kWh utili ajută mult în acest sens.

Ei bine, noi am vrut să vedem, defalcat, ce autonomie și ce consum are noul EQS. Pentru asta l-am plimbat prin București, dar și prin jurul capitalei, pe o varietate de drumuri, pentru a obține câteva numere concrete.

Toate testele au fost efectuate la temperaturi optime. Ei bine, rezultatele au arătat un consum, în mediul urban, de 22.4 kWh/100 kilometri, echivalent unei autonomii reale de circa 481 de kilometri cu un „plin”. Destul pentru a-ți ajunge o lună de zile, între birou și acasă.

Pe secțiunea de Drum Național pe care o folosesc de obicei pentru testele mele de consum, EQS 580 4Matic a afișat un consum de 15.4 kWh/100 kilometri, echivalentul unei autonomii de aproximativ 700 de kilometri. Nici pe autostradă nu am văzut numere dezamăgitoare, cu un consum mediu de 23 kWh/100 km, la o viteză medie de 129 km/h. Deci, echivalentul unei autonomii de 469 de kilometri.

Așadar, EQS este una dintre cele mai eficiente mașini electrice pe care le-am condus, afișând consumuri incredibil de mici, mai ales dacă luăm în considerare dimensiunile acestei limuzine.

Încărcarea unei baterii de 120 de kWh (brut) este, însă, o aventură, dacă nu ai un încărcător destul de puternic. Practic, dacă ai vrea să încarci noul EQS de la o priză casnică normală, ți-ar trebui aproape două zile jumătate. Din fericire, EQS știe să comunice și cu prize AC cu până la 22 kW sau prize rapide, CCS, cu până la 207 kW. În acest caz, încărcarea ar dura aproximativ 28 de minute (5-80%). Eu am folosit prize de 50 de kW și niciodată nu am petrecut mai mult de o oră conectat, timp în care adăugam peste 200 de kilometri de autonomie în estimarea computerului de bord.

Dar cum se situează rivalii lui EQS în aceleași privințe? Ei bine.... Să găsești un rival pentru această mașină e o adevărată provocare. Teoretic, BMW i7 ar reprezenta primul challenger pentru supremația Mercedes-EQ în acest segment.

Dacă ne uităm pe datele tehnice, ai putea trăi cu impresia că producătorul Bavarez a creat acea mașină pentru a depăși EQS la limită. Noul i7 xDrive60 este modelul comparabil cu EQS 580 4Matic. Acesta are la dispoziție tot două motoare electrice, care pot livra până la 544 de cai putere, alături de 745 Nm cuplu. Bateria are o capacitate utilizabilă de 101.7 kWh pe BMW iar autonomia este estimată la 625 de kilometri (WLTP TEL). Vom vedea cum stă noul BMW i7 la aceste capitole atunci când va ajunge la noi pentru teste.

  • EQS, marţi, 10.01.2023 10:33

    * * * * *

  • Andrei, marţi, 10.01.2023 11:10

    Stati sa inteleg, o masina uriasa cu spatiu pe bancheta din spate ca in modelele de clasa mica? Ce S-Klasee e asta daca nu poti duce adulti pe bancheta din spate? Asta e o masina in care mai duci parteneri de afaceri, de pilda, ce faci, ii pui pe scaunul din fata sau faci afaceri cu asiatici? Uups, acum am inteles ca asta e o masina pentru piata chineza.

  • Mihai, marţi, 10.01.2023 11:39

    O fi fost pe vremuri etalon. Acum sa ai probleme cu vizibilitatea si SPATIUL in spate la o asa masina e trist. Clasa S ar trebui sa se adreseze celor ce calatoresc in spate si au sofer. Beeeecali isi ia Maybach sa il conduca el. In principiu, o masina exagerat de scumpa, incomoda pentru pasageri si cu multe ecrane inutile. La banii astia iei Volvo XC90 PHEV, calatoresti in confort cu toata familia si iti raman si bani destui de concedii. Multumim Mercedes pentru ecrane, luminite si alte chestii. Poate faceti si masini utile?

  • ds, marţi, 10.01.2023 12:31

    După preț, minim 149.590 euro, presupunem că este mașină destinată oamenilor de afaceri potenți financiar. Partea proastă este că vor trebui sa-și restrângă viteza de deplasare la 129 km/h și aria afacerilor la o rază de 230 de km în jurul localității de baștină. Altfel, ca s-o folosești doar pentru uzul urban este doar rupere-n figuri, o poți face la modul electric și cu mașini cu mult mai ieftine. Deci până când nu ai o autonomie rezonabilă la viteze de 130-140 km/h și un timp de încărcare acceptabil, orice discuție despre electrice la asemenea prețuri este superfluă

  • Gabriel.Nica, marţi, 10.01.2023 13:05

    @ds autonomia obtinuta a fost intre 469 și 700 de kilometri cu un plin. De unde ai scos 230?

  • ds, marţi, 10.01.2023 13:36

    @Gabriel.Nica pentru că am spus: "...RAZĂ de 230 km ÎN JURUL LOCALITAȚII DE BAȘTINĂ". Altfel spus, dacă plec la mai mult de 230 de km și merg pe autostrada cu 129 km/h risc să nu am baterie pentru a ajunge înapoi acasă. 230 + 230 = 460. Simplu!

  • Kap, marţi, 10.01.2023 13:42

    Rază de 230 km înseamnă drum dus-întors de 460 km. N-aș paria că un om (de afaceri) care dă 150.000 euro pe o limuzină așteaptă cu orele încărcarea. Asta DACĂ există o stație liberă, funcțională și de putere în drum. În condițiile în care diverse teste pe youtube arată un consum de circa 26 kWh / 100km la viteza de 120 km / h (~ 400 km autonomie maximă), dacă sunt luate în calcul viteze mai mari și posibile temperaturi extreme, încărcare suplimentară (testele se cam fac doar cu șoferul, maxim 2 pasageri) deja autonomia prudentă poate scădea lejer sub acei 400 km de la teste.

  • dan_grc, marţi, 10.01.2023 14:01

    Nu văd niciun motiv logic, la acest nivel de preț, pentru alegerea unui EQS, în locul unui S pe benzină, nu mai vorbesc de diesel, pentru autonomie de trei ori mai mare aproape, față de acest model, plus spațiu mai mare la locurile spate .

  • danbolovan, marţi, 10.01.2023 22:25

    Stai liniștit că nu ai cum să înțelegi cu logica ta ce e aia EQS. Logica ta se oprește la un BMW sh dizal. Dacă încerci să înțelegi mai mult te doare capul. Iar ca să fii un filozof adevărat ar trebui să-ți schimbi tigaia cu un Trabant.

  • @dan_grc, marţi, 10.01.2023 23:28

    E bine ca nu vorbesti de diesel. Tot din strabuni se povesteste ca nu exista masina premium cu motorizare diesel. Astea au aparut ca un compromis pentru cei ce fac mult naveta si nu au bani de combustibil. Dieselul s-a constatat de vreo 10 ani cel putin ca e cancerigen. Si apoi cand dai 150k pe o masina, trebuie sa fii taran mare sa iei imputenie diesel. Deci ideea cu electrica la o masina care se vrea si premium este buna, problema e cand faci compromis la spatiu, ca sa iasa un coefficient aerodinamic cu care sa te lauzi si cam atat... Daca era vreun muscle car, o masina in 2 isi, mai ziceam sa faca un compromis la spatiul din spate, dar asta nu merge. Cu siguranta iarasi SUV-ul electric va avea trecere mai mare si pe buna dreptate: ai nevoie de spatiu si confort, nu sa dai cu capul de plafon.

  • Seriff, miercuri, 11.01.2023 09:42

    Diesel-ul e motorul ideal pentru aceasta masina, nu e cancerigen deloc, astea sunt niste povesti de marketing pentru a introduce niste taxe si pentru a scumpi unele produse. Problema principala la diesel este ca sunt masini care au atins si 1 milion de km, fara reparatii majore, trag bine si consuma putin. Pe sistemul ce e bun trebuie sa dispara, au bagat vrajeala cum ca moare lumea de la diesel, sunt politsti care au stat 25 de ani in interesectii exact langa noxele masinilor si nu au murit, asa ca vrajeala ieftina, dar da bine la fraierii care pun botul.

  • dan_grc, miercuri, 11.01.2023 10:10

    În privința dieselului la această clasă, ca imagine înrădăcinata la unii, este doar o senzație, cine a mers într-un astfel de model cu motor diesel, știe că nu este nicio diferență față de benzină la rafinament și zgomot, diferă doar turația și nu în ultimul rând consumul, chiar și din exterior este greu să-ți dai seama că e " tractor ". La drum lung, chiar și-un motor de 2 litri, este o minunăție când mergi cu 120 km/h și puțin peste 2000 rpm, în treapta a 8-a, zgomot aproape inexistent de la motor, să tot mergi, mai ales că te oprești rar la benzinării. În schimb, când mai prind o benzinara aspirata cu motor mai mic, 1.6, maxim 2.0, care nici nu este izolată corespunzător, îți huieste capul de la turatiile motorului, mai ales la depășiri . Motoarele mari pe benzină sunt altceva, mai ales la modelele sport, supersport. Dieselul nu are sens pe mașinile mici .

  • Bogdan, miercuri, 11.01.2023 10:12

    Vaiii, dar cum de au uitat cei de la Mercedes de comutatorul de lumini (care practic nu prea il folosesti din moment ce are functia auto) sa il lase cu o simpla comanda manuala. Trebuia pus in locul lui un display neaparat! Bine ca s-au gandit mult la Cx dar nu vad nici o imbunatatire majora a confortului fata de un S de acum 2/3 generatii in urma. E putin mai poluant in utilizare si super poluant cand se vor schimba bateriile la el la 5/7 ani. Oare s-a intrebat cineva cat costa sa schimbi un modul la bateria asta de 120 KW. Redactia s-ar putea interesa sa ne comunice si noua, poate cu aceasta ocazie o lasam mai moale cu electricele...

  • Banditos, miercuri, 11.01.2023 11:23

    Sunt convins ca tu, ca si mine, abia poti dormi la gandul pretului unei baterii inlocuite la o masina de 150.000Eu plus. Asta e motivul pentru ca nu mi-as cumpara un EQS. Ma mai strang si ciorapii.

  • ., miercuri, 11.01.2023 14:53

    vad ca unii, din cauza orizontului ingust in care isi duc viata, cauta probleme acolo unde nu sunt. acestia nu vor fi niciodata clienti de asa ceva, niciodata, in schimb ii macina eventualele probleme pe care le-ar putea avea cei care chiar cumpara asa ceva. stati asadar fara griji, ca aia care si le cumpara sunt din tari unde exista suficiente statii de incarcare, unde exista si drumuri si apa calda si educatie si bun simt si spirit de preventie, pentru a circula cu 129 km/h sau mai putin, chiar daca limita este la 130 sau nu exista vreo limita. tot acolo "la aia" e ok si cu 180-200 sau peste, unde nu exista limita si necesitatea o impune si conditiile o permit. Era sa zic: (nu ca la rumani unde se merge la rupere si ilegal cu 180-200 chiar si in lipsa conditiilor de trafic si meteo potrivite pentru asa ceva, a infrastructurii nu mai zic ca e jale...si mai ales fara vreo justificare a necesitatii, exprimata in timp economisit si valorificat productiv altfel, ci doar asa sa-i dea sa mearga, la fite si la tupeu, fara un scop anume, la fel ca viata de ruman, fara scop) daca se pleaca cu masina asta la o intalnire de afaceri si este nevoie de incarcare, cu siguranta exista statie de incarcare in locul cu pricina si chiar daca n-ar exista exact acolo, soferul masinii va merge in apropiere sa o incarce, cat timp proprietarul ia parte la intalnire. iar daca si-o conduce personal si trebuie incarcata pe traseu, se opreste fara probleme la o statie rapida si s-a rezolvat fara stres, toti timpii sunt calculati si asumati dinainte de a incepe calatoria. iar pentru calatorii mai lungi se prefera de obicei tren sau avion.

  • @dan_grc, miercuri, 11.01.2023 23:11

    Cand iei masina asta si te gandesti la afaceri si intalniri, nu-mi pot imagina ca vrea omul de afaceri sa o conduca 1000 km fara sa opreasca, sa faca o pauza si sa se relaxeze, daca ar vrea neaparat sa mearga cu masina. Dar eu zic ca cei ce fac afaceri adevarate, zboara cu avionul sau elicopterul. Sa pui motor diesel pe un S, seria 7-8 sau A8, Q8 este o cocalareala. Numai cei mai josnici si jegosi si-ar lua astfel de masini cu motoare diesel. Niste parliti obositi. Cei cu stil merg pe benzinare, ca nu put si nu imput. Tarile evoluate vand dieselurile la tarile mai putin evoluate pentru ca....

  • dan_grc, joi, 12.01.2023 10:17

    Exact, când stabilești întâlniri de afaceri, o faci în locuri unde există și o stație de încărcare, sau te întâlnești la jumătatea drumului, asta o spune unul care nu are nici afacere, nici electrică. Mercedes, Bmw, Audi, încă oferă diesel la clasa de lux, ei sunt niște țărani tractoristi, nu evoluați ca unii din România.

  • Victor, sâmbătă, 28.01.2023 09:24

    Am vazut unul pe DN1 ,superba masina, am avut timp sa-l admir , pentru ca mergea cu 80 km/h, avea in fata lui un Matiz si in spate o Solenza. Stau si ma gandesc cum se simtea proprietarul , ce trairi avea ca nu-i ajungea bateria pana la Bucuresti. Deocamdata toti producatorii fac teste pe banii nostri, clar ca tehnologia actuala nu este eficienta…ce sa zic long live 1.9 TDI