MINI Countryman JCW -

Consum

3.5

Așa cum scriam și în testul cu Mini Cooper S, genele britanice ale constructorului din Oxford au dobândit un caracter premium prin contopirea cu "patronii" din Munchen. Așa se face că Mini Countryman activează într-un segment în care triada germană (Audi, BMW, Mercedes-Benz) face legea.

Dar versiunea JCW reușește cu greu să adune o concurență directă. Pe lista scurtă intră Audi Q3 2.0 TFSI de 220 CP cu tracțiune integrală și transmisie automată, Mercedes-Benz GLA 250 de 211 CP cu tracțiunea integrală și cutia automată, BMW X1 în versiunea 25i de 231 CP cu transmisie automată și xDrive, Jaguar F-Pace P250 și Volvo XC40 în varianta R-Design de 250 CP echipat, bineînțeles, cu automată și integrală.

În mediul urban, Mini Countryman JCW are un consum anunțat de 8.5 litri/100 de km, în timp ce, în afara orașului, britanicul promite 6.0 litri/100 de kilometri. Consumul mediu mixt trecut de Mini pe fișa lui Countryman JCW este de 6.9 litri/100 de kilometri, cu puțin mai mult comparativ cu BMW X1 25i, Mercedes-Benz GLA 250 și Audi Q3. Așa cum era de așteptat, britanicul consumă mai puțin comparativ cu Volvo XC40 și Jaguar E-Pace, întrucât cele două modele oferă în plus aproximativ 20 CP.

Pe parcursul testului, care a inclus trasee urbane, drumuri naționale și câțiva kilometri în off-road, consumul mixt al lui Mini Countryman JCW a fost de 9.5 litri/100 de kilometri.

  • pipo, joi, 15.03.2018 16:34

    Sssst...liniste...ca aici se SUV-"eaza" un Mini ! Sssst...deranjati clientii !