Nissan Juke Nismo RS -

1.6 Benzina Turbo (DIG-T) 214CP 4x4 Aut8 Nismo RS

Motor / Transmisie

4.0

Pentru a anima acest crossover cu spirit neconformist, Nissan a apelat la deja cunoscutul motor de 1.6 litri turbo numit DIG-T. Dacă pentru versiunea Nismo motorul a fost reglat să livreze 200 CP, pentru ceva mai rebelul Nismo RS inginerii Nissan au umblat un pic la reglaje și motorul este disponibil acum în variante de 214 sau 218 CP. Cei patru cai putere lipsă apar doar pentru versiunea Nismo RS cu tracțiune integrală și transmisie automată tip CVT numită Xtronic. Dacă optăm pentru un Juke Nismo RS cu cutie de viteze manuală și tracțiune doar pe puntea față, vom avea la dispoziție 218 cai putere.

Motorul turbo are o cilindree de 1.618 cmc, iar puterea maximă de 214 sau 218 CP este atinsă la 6.000 rot/min. Cuplul maxim variază și el în funcție de tipul de transmisie ales. Juke Nismo RS cu cutie manuală are 280 Nm disponibili între 3.600 şi 4.800 rot/min. Pentru varianta cu cutie CVT, testată de noi, valoarea cuplului maxim este 250 Nm între 2.400 și 5.600 rot/min.

Noi am avut la test varianta cu cutie Xtronic și transmisie integrală și putem spune că nu am simțit lipsa celor patru cai pe care îi primești în plus pentru modelul 4x2. Motorul este suficient de puternic pentru a face din Juke un crossover cu adevărat trăznit, însă cutia CVT care simulează nu mai puțin de opt trepte rămâne, cel puțin în opinia mea, un semn de întrebare. Modul în care acest tip de cutie ține motorul turat în zona de cuplu maxim atunci când apăsăm pedala de accelerație la podea nu este pe gustul tuturor și necesită ceva obișnuință. Nissan a rafinat cât a putut acest tip de cutie, iar treptele sunt inventate doare pentru a avea ce schimba, cutia de tip CVT neavând practic rapoarte. Personal nu am simițit nevoia să schimb treptele manual, lăsând cutia să își facă treaba așa cum a știut mai bine. Încă nu înțeleg fascinația constructorilor asiatici pentru acest tip de transmisie (în afară de rațiunile de cost) pentru a folosi transmisia de tip CVT, mai ales pe un model de top.

  • rushinica, joi, 11.06.2015 17:48

    Prima minciuna: pretul de pornire afisat in caseta informatia-15490 euro. Inteleg ca acesta este pretul de baza al unui Juke simplu dar aici vorbim de un Nismo RS care, de fapt, incepe de la 26.700....e bine sa para mai ieftina decat este, poate convingem clientii.

  • rushinica1, joi, 11.06.2015 21:39

    218 CP si viteza maxima de 200 km/h. WTF?

  • @rushinica, joi, 11.06.2015 23:42

    Daca tu crezi ca cu client care vine cu 15.000 EUR in buzunar poate fi convins sa dea 26.000 EUR inseamna ca ai o parere f proasta despre clienti :D si poate si mai proasta despre marketing :) Cumva sa fi gresit AM iese din calcul, nu ?

  • NN, vineri, 12.06.2015 07:33

    @rushinica Nu faci diferenta intre modele si versiuni. 15.000 e pretul de pornire pentru MODELUL Juke, iar Nismo RS e doar o alta versiune, la fel cum sunt acenta visia tekna. Era aiurea daca puneau pretul de PORNIRE la Qashqai si testatu Juke. Atunci puteai comenta, insa atat timp cat e afisat pretul pentru modelul testat, anume 30.000 euro, nu vad care-i problema. Oricum fata de Countryman JCW la 37.700 pret de pornire, Juke e chilipir

  • Kap, vineri, 12.06.2015 11:19

    Păi în cazul ăsta poate punem şi la vreun articol despre Mitubishi Lancer Evolution preţ de pornire de pe la 14.000 şi ceva, că e tot Lancer, nu? Sau la Megane RS să dăm preţ de pornire pentru Meganele de bază. Bine, au comis-o şi mai tare ăia de la Skoda, care ţi-arătau în reclamă Octavia şi-ţi serveau preţul de start de Fabia, fără taxe şi cu rablă. De-aia le-au şi interzis reclama.

  • Edi, duminică, 14.06.2015 16:14

    E clar, in week-end au intrat angajatii Renault- Nissan pe site si au dat minus la comentarii, altfel nu-mi explic de ce dupa o saptamana cu proportia covarsitoare a raspunsurilor cu plus dupa 2 zile sunt mai multe minusuri.

  • MPT, joi, 18.06.2015 01:14

    Nu prea pot sa trec peste gandul ca "petarda" asta de Juke este facut de acelasi producator care face si GT-R-ul.

  • Mihai82, luni, 22.06.2015 20:33

    @Edi , @MPT Nu ar trebui sa studiati pentru examenul de capacitate acum? :)