Performante
Deși ai putea fi tentat să crezi că modelul cu cel mai puternic motor și tracțiune integrală este și cel mai rapid din gama noului Qashqai, specificațiile tehnice ale mașinii te vor aduce cu picioarele pe pământ foarte repede. De altfel, întreaga gamă nu iese în evidență cu accelerații incredibile.
Nu vă așteptați nici să vă simțiți ca un veritabil melc la volanul acestei mașini.
Cea mai rapidă versiune este cea cu motorizarea de 158 CP, tracțiune față, și cutie automată de viteze, cu o accelerație de la 0 la 100 de km/h în 9.2 secunde. Modelul cu tracțiune integrală, precum cel testat de noi, este cu 0.7 secunde mai lent.
Acesta nu iese în evidență nici raportat la rivalii săi din segment. Popularul Tiguan, cu 150 CP și cutie automată accelerează până la aceeași viteză în 8.9 secunde. Pe de altă parte, Mazda CX-5 și ai săi 165 CP este mai lentă decât Qashqai, cu un sprint de 10.3 secunde.
astept comenturile "cunoscatorilor" despre CVT