Motor / Transmisie
Încă de la faceliftul modelului precedent s-au operat câteva modificări sub capota lui Astra. Toate pentru a-l aduce în linie cu specificațiile grupului PSA. Deja aud cum unii se plâng prin cele mai obscure cotloane ale internetului. În van, aș spune eu. Gama de motorizări oferită de către Astra L este bine gândită pentru ceea ce este, de altfel, un model de volum, menit să țină cu casa.
Vei avea la dispoziție motoare de 1.2 litri, în 3 cilindri, turbo, pe benzină, cu 110 sau 130 de cai putere, un motor diesel de 1.5 litri cu 130 de cai putere și un motor de 1.6 litri, pe benzină, disponibil pe versiunile PHEV. Noi am avut la dispoziție propulsorul diesel, alături de o cutie de viteze automată cu 8 rapoarte.
Ce mi-a plăcut întotdeauna la acest propulsor: modul său de rulare echilibrat și rafinat. Ținând cont de faptul că e totuși un diesel. Foarte rar ajungi să auzi ronțăitul său specific în habitaclu. Asta se datorează antifonării foarte bune și motorului în sine, care e silențios.
Mai mult, acesta se bazează pe un cuplu de 300 Nm, care e servit în totalitate încă de la 1.750 RPM. Iiar asta înseamnă libertate de mișcare. Asta și pentru că transmisia automată cu 8 rapoarte de la Aisin se va grăbi să trimită resursele către roțile față.
Această combinație este una reușită, mai ales din moment ce resursele sunt îndestulătoare pentru o mașină de aceste dimensiuni, iar livrarea lor se face lin, fără sincope. Sigur, nu te aștepta să dobori vreun record în timpul vreunei depășiri, dar pentru majoritatea clienților, care se mai uită și la limitele de viteză de pe drumurile pe care se deplasează, 130 CP și 300 Nm vor fi de ajuns.
Știu, trăim alte vremuri (interesante) sa ceri 32 de mii de euri pe un Opel Astra cu motor de 1.6 diesel mi se pare strigător la cer. Oi fi eu extrem de prost (platit) aproape de statutul de boschetar asistat social , deși culmea acum cinșpe ani am achiziționat de nou un Opel Astra h cu care am mers fara probleme vreo 11 ani. Am dat pe el jumate din prețul de astăzi. E drept atunci și salariul tot jumate îl aveam raportat la vremurile de atunci, dar totuși Opel asta nou mi se pare scump