Opel Astra Sports Tourer

1.6 CDTi 160CP Man Innovation

Tinuta de drum

3.5

Break-ul, în esența sa, este o mașină creată pentru familie și toate acareturile sale. Deci, fiind o mașină de familie, pe primul plan ar trebui să fie confortul celor de la interior. Suspensia lui Astra Sports Tourer a fost setată pentru a absorbi neregularitățile, dar nu o putem acuza întotdeauna de prea mult confort. Mai ales atunci când e încălțată cu jante generoase, de 17 inch. Cred că ar fi foarte indicate niște jante mai mici și anvelope cu talon mai mare.

Într-o țară civilizată, unde asfaltarea nu e o problemă națională, mașina mea ar fi fost foarte bine echipată. Într-un București care a arătat ca după bombardament, talonul îngust al anvelopei m-a costat o pană, făcută într-un dintre gropile nesemnalizate ale capitalei.

Probleme apar și atunci când treceți peste limitatoare de viteză. Nu mi-au mai clănțănit de mult dinții într-o mașină. Darămite într-un break. Pe măsură ce viteza crește, gropile banale sunt absorbite destul de corect, cu unele intruziuni inevitabile în habitaclu.

Pentru cei care se gândesc că un astfel de comportament vine ca o consecință a ținutei de drum sportive, trebuie să spun că Opel Astra Sports Tourer nu este nici o propunere extrem de sportivă. Deși totul sub tine este ușor mai rigid decât în alte break-uri, există în continuare un ruliu care te face să te gândești de două ori atunci când abordezi un viraj cu aplomb.

Direcția, deși devine mai rigidă la viteze mari, nu este una foarte precisă și nici nu transmite foarte multe informații privind suprafața de rulare.

  • Sorin, vineri, 27.04.2018 13:26

    care evacuare dubla ? inscriptia e BI-turbo ...de la ce BI ? are doua turbine ?

  • someone, vineri, 27.04.2018 14:41

    da sorine, bi vine de la ceva dublu, ceea ce inseamna ca astra asta chiar are doua turbine. una mai mica si o alta mai mare. si daca pe mine nu ma crezi, daca pe redactorul articolului nu il crezi, atunci macar pe cei de la opel ar trebui sa ii crezi. dar iti dau dreptate la intrebarea referitor la evacuarea dubla care lipseste cu desavarsire. ceea ce mi se pare ciudat este etajarea cutiei, pe care redactorul o descrie ca fiind foarte scurta. acest lucru mi se pare ciudat, fiind stiut faptul ca in ultima vreme opel etajeaza cam lung treptele cutiei

  • Kirotractor, vineri, 27.04.2018 14:53

    Motorul ăsta-i (încă) dovada vie a calității motoarelor Opel, pe care francezii vor să le arunce la gunoi - păcat. Și designul Opel va avea aceeași soartă - dincolo de subiectivismul apropo de stil, și Astra-i f. aerodinamică (cu motorașul 1.0 de 105 CP atinge aceeași Vmax ca Megane-ul de 130 CP.) P.S. Breakul e și el o propunere onestă, chiar dacă-i prea lung pt gusturile unora (inclusiv ale mele) - 4,70 m, cînd îmi aduc aminte că primul A4 Avant avea 4,48 m - O, tempora! (clasă medie...)

  • adi, vineri, 27.04.2018 16:38

    la "Ne-a placut" ar fi trebuit in primul rand sa punctati consumul, eu personal nu am mai auzit de vreo masina sa consume 3.3 litri la suta de km...OFF TOPIC - conduc un Laguna 3 din 2012 1.5 DCI 110 CP. consuma 8% in afara orasului (fac Bucuresti - Brasov - Bucuresti destul de des)...intrebarea este...ESTE NORMAL??mie mi se pare enorm si nu-mi dau seama de ce. multumesc anticipat pt raspuns!

  • inexorabil, vineri, 27.04.2018 22:11

    Domnule K, m-a uns pe inimă elogiul destinat lui Opel. Recunosc că de multe ori mi-am exprimat dorința de a ieși firma germană din “conglomerat”, dar nu calitatea o puneam sub semnul ȋntrebării, ci acuzam “hemoragia” financiară și “europenizarea” diviziilor americane (evident, exceptând ansamblul de utilitare Chevy-GMC și motoarele V8 & V6). Iar după patru luni de utilizare a Insigniei, pot afirma fără nicio reținere că Opel mi-a devenit foarte drag…neașteptat ȋn cazul meu; de fapt, nimeni nu mi-a mărturisit că aș fi făcut o alegere hazardată, ci toți cei care și-au precizat punctul de vedere au apreciat aspectul și comportamentul rutier al mașinii. Ȋncă visez la acel hot hatch pe nume Astra J OPC…Ȋn definitiv, de la apusul expresivei linii KAD, al lui Rekord C, al lui Kadett B și al Asconei B, Opel parcă nu mai era Opel, dar, paradoxal, falimentul corporativ din 2009 a adus ȋn prim plan două modele imposibil de neglijat (măcar vizual) : Insignia A (punct forte: facelift 2013) și Astra J. Ȋnsă ce a urmat după ele cel puțin mie nu-mi mai suscită interesul, fiindcă nu mă declar adeptul arhitecturii unghiulare; prefer formele mai rotunjite. A, da, și cele rectangulare, dar specifice secolului trecut, ȋn principal mașinilor americane. Și nici configurația bordului nu-mi place la noile generații, care, desigur, a influențat și evoluția Buick-ului (apropo, merită menționate reintroducerea emblemei colorate Tri-Shield și adoptarea tipului de grilă de la mijlocul anilor ’50, dar parcă tot grila “dinți de rechin” – care ies ȋn relief – rămâne cea mai reprezentativă pentru marca Buick). Cât despre perspectiva lui Opel sub egida PSA, m-am tot pronunțat, deci nu vreau să devin stereotipic. Oricum, mă bucur că nu sunt…singurul sceptic. Doar poate că mă număr printre puținii mâhniți cu adevărat.

  • pipo, miercuri, 02.05.2018 15:54

    cred ca ar trebui specificat ca Opel ofera discounturi substantiale la preturile de lista afisate. Este foarte important fiindca asta face ca un Astra sa fie brusc o oferta tentanta daca este comparata cu alti concurenti. Diferenta este foarte mare si schimba total perspectiva unei posibile achizitii. Pt. persoane juridice discountul este de 16 % (si asta de vreun an jumate) si am inteles ca si pe pers. fizice este destul de consistenta. Asa ca am testat un Astra ST dar cu 1.6 diesel de "numai" 136 cai. In mare cele spuse de AM mai sus sunt bine evidentiate. Per total masina nu impresioneaza in afara de consum si un motor destul de potent dar clar penalizat de cutie si ambreiaj. Diferenta este ca mie unul cuplul (parca vreo 320 nm in cazul meu) nu mi-a parut asa de mare si indestulator, un cuplu de peste 300 ar trebui sa se simta mult mai bine la roti . Interiorul este o evolutie fata de modelul anterior dar inca departe zic eu de majoritatea rivalilor. Chiar daca este vizibila straduinta prin materiale moi la atingere, la o privire atenta se vede calitatea ceva mai slaba la asamblare si finisaje. Per total masina parca este deja putin imbatranita atat ca interior cat si exterior. Directia nu impresioneaza nici ea (dar este totusi ok) si deasemenea se cam simt toate gropile in habitaclu (ca sa nu mai spun de alte zgomote "suspecte" pe care insotitorul nu le-a putut explica la franare/plecari de pe loc). Dar subliniez din nou, discountul substantial face ca perspectiva sa se schimbe, asa ca va sugerez (celor interesati de o eventuala achizitie) sa va informati corect la dealeri si sa faceti un test.

  • Adrian S, joi, 03.05.2018 11:13

    Mai lăsați deoparte sintagma "etalonul Volkswagen"! Despre orice mașină vorbiți, din orice clasă, mașina corespondenta de la Volkswagen este "etalonul".

  • Ion, luni, 07.05.2018 15:00

    "Iar etalonul Volkswagen Golf Variant și cei 150 de cai ai săi reușesc același timp de 8.9 secunde." "Etalonul" are motor de 2 litri pentru a furniza 150 CP.