Calitate / Pret
Pe lângă spațiul similar celui regăsit în interiorul monovolumelor, Crossland X vine și cu un preț extrem de atractiv. Versiunea sa de bază este chiar mai ieftină decât cea a lui Renault Captur, una dintre cele mai accesibile mașini până la venirea neamțului. Crossland X pleacă de la 12.900 de euro (versiunea cu motor de 81 CP, echipare Enjoy), însă versiunea testată de noi, adică benzinarul de 110 cai și echiparea Innovation, costă 17.400 de euro.
Dacă mai punem la socoteală și opțiunile de pe exemplarul de test (head-up display, pachetul de lumini, parbrizul încălzit, acoperișul panoramic și alarma), ajungem la un preț final de 23.200 de euro. Cu discount-ul oferit de dealer, prețul final ajunge la 20.800 de euro.
Dacă nu v-am pierdut în atâtea calcule, haideți să ne raportăm și la rivalii din segment! Să începem cu frații din alianța PSA. Noul Citroen C3 Aircross, în versiune similară, este puțin mai scump decât Opel-ul nostru, ajungând la 18.400 de euro. Peugeot poziționează ceva mai sus actualul 2008, prețul unui model omolog fiind de 19.600 de euro. Pe la Mazda CX-3 nici nu are rost să ne oprim, întrucât versiunea echivalentă costă 23.000 de euro.
Nici măcar Renault Captur nu este mai ieftin, valoarea unui model similar fiind de 18.100 de euro. Ford Ecosport pre-facelift era și el mai scump la aproape 19.000 de euro, iar Nissan Juke sare cu ușurință de 21.000 de euro.
Comentariu foarte detaliat. Multumim frumos. Din pacate iarasi GARDA LA SOL - nespecificata de automarket...... Asa da o nota generala de 8-9 site-ului automarket.ro dar cred ca ar fi important de mentionat si acest DETALIU - la fisa tehnica a autovehiculelor - important pentru multi cititori, atunci i-as da nota 9-10 !!!! Daca te apuci sa cauti prin alte site-uri gasesti pana la urma: 15,7 cm. Pacat ca OPEL nu ofera pentru modelul Crossland si versiuni 4x4 sau hibrid/electrica - cel putin deocamdata.....Masina nu arata deloc rau Nota generala 8-9///