Tinuta de drum
Deși sună a clișeu, drumurile pe care am condus noul Opel Grandland erau aproape de perfecțiune și au pus foarte puțin la încercare suspensia SUV-ului german. Scurta sesiune de condus pe drumurile din Frankfurt a evidențiat mai mult cât de departe suntem noi de infrastructura lor, în loc să scoată la iveală slăbiciunile mașinii.
Cu toate acestea, am putut aprecia, pentru scurt timp, cât de bine absoarbe imperfecțiunile din drum suspensia navei amiral a producătorului german. Aceasta te ține bine izolat de imperfecțiunile asfaltului în majoritatea timpului, doar gropile ceva mai serioase transmițând șocuri în habitaclu.
Servodirecția asistată electric este foarte ușoară și face din navigarea prin oraș o joacă de copii. De altfel, se cunoaște că noul Grandland este gândit mai ales pentru astfel de zone urbane și mai puțin pentru ieșiri în natură. Faptul că ai la dispoziție doar o variantă cu tracțiune integrală, iar aceasta este și cea mai scumpă, vorbește de la sine.
Cu toate acestea, mașina pune bine puterea pe asfalt. Nu am observat ruperi de aderență la pornirile de pe loc. Mașina își păstrează echilibrul decent chiar și la viteze mai mari.
Depășirile sunt facile până pe la 100 km/h, însă atunci când vei aborda o serie de drumuri virajate vei întâmpina un ruliu observabil precum și un caracter ușor subvirator. Toatea astea pot deveni descurajante.
Motorul inca mai are probleme de fiabilitate, in Franta exista rechemare in service pe pompa de motorina care face span. Sistemul de injectie este de provenienta Bosch.