Tehnologie

4.5

Așa cum ziceam, noul Opel Grandland beneficiază de un upgrade major, chiar dacă vorbim doar de un facelift. Din acest punct de vedere, cea mai notabilă schimbare va fi la interior, unde avem acum două ecrane. Ele pot fi uriașe în versiunile de top, cu rezoluție foarte bună și multe funcții. Meniurile sunt ușor de înțeles și folosit și vei avea la dispoziție și Apple CarPlay și Android Auto. Momentan, conexiunea cu intefața telefonului în cazul acestor două sisteme este făcută doar prin cablu.

Instrumentarul de bord digital aderă la filozofia Digital Detox a celor de la Opel. Deși are o dimensiune de până la 12 inch, acesta poate fi configurat în mai multe moduri pentru afișarea informațiilor. Cele mai importante astfel de moduri sunt Personal și Minimum. Primul poate fi configurat așa cum îți dorești tu și poate afișa orice informație consideri a fi relevantă pentru tine. Cel de-al doilea limitează datele afișate la minim pentru o relaxare a șoferului.

Noul Grandland vine și cu noi faruri LED. În echipările de top, acestea folosesc tehnologia Pixel LED, care performează mai bine decât sistemele Matrix LED, potrivit celor de la Opel. Aceste faruri inteligente au câte 84 de leduri la dispoziție (168 în total) ce pot fi controlate individual de sistemele mașinii pentru o iluminare optimă în toate condițiile.

O altă tehnologie care crește și mai mult siguranța tuturor utilizatorilor drumului pe timp de noapte este Night Vision. Camera cu infraroșu detectează oameni și animale cu până la 100 metri în față, pe baza diferenței de temperatură.

Sistemul de camere cu vedere la 360 de grade este și el foarte util, însă ar putea avea o rezoluție mai bună. Limitările acestuia se văd mai ales în locuri întunecate, unde calitatea imaginii lasă de dorit. De asemenea, ar fi fost plăcut să vedem și un sistem head-up display oferit, chiar și opțional, pe noul Grandland.

  • Adrian, miercuri, 08.09.2021 06:57

    Motorul inca mai are probleme de fiabilitate, in Franta exista rechemare in service pe pompa de motorina care face span. Sistemul de injectie este de provenienta Bosch.

  • ACE - Craiova, miercuri, 08.09.2021 07:49

    Acest facelift ii aduce o prospetime de care avea nevoie - mai ales in ceea ce priveste sistemul de iluminat si interiorul masinii. In 2-3 ani vom vedea pe piata noul model (produs pe o platforma complet noua), pur electric, cu motoare furnizate de producatorul japonez NIDEC, inclusiv varianta cu tractiune AWD.

  • Edikkk, miercuri, 08.09.2021 09:10

    Uzata moral! Bravo,Tesla!

  • quest, miercuri, 08.09.2021 10:10

    @AM, GN. totusi, la opel,nava amiral este insignia.

  • adi_10, miercuri, 08.09.2021 11:23

    nu te impresioneaza cu nimic masina asta, nu merita 30k. din nou aceeasi problema cu pozele masinii, va zgarciti la ele de zici ca va costa. faceti poze la masina cu cutie manuala si ne povestiti de una cu cutie automata. Smart, ce sa zic

  • Gabriel.Nica, miercuri, 08.09.2021 11:36

    @Adi_10 pozele de data asta nu sunt facute de noi. Atat am primit de la Opel. Asa e in cazul deplasarilor in strainatate, pozele sunt facute de producator.

  • Gabriel.Nica, miercuri, 08.09.2021 11:37

    @quest e vorba de nava amiral in segmentul SUV. Asa a fost definita de Opel, cuvintele lor, nu ale mele.

  • Asta da, miercuri, 08.09.2021 22:33

    In echiparea de top si oe albastru acela Arden Blue parca de OPC arata superb. Daca ar pune si niste pachete GSI- Line ,chiar ar fi cred ca cel mai reusit suv compact sau in primii 3 . Bravo !

  • Florin, miercuri, 08.09.2021 22:39

    Eu am un Grandland X Hybrid4 si sunt multumit de el. Prin Bucuresti nu ai cum sa scoti acel consum ca in Frankfurt niciodata. Eu cand am facut test cu Tiguan 2.0 200Cp am scos prin Buc. 11L/100 si chiam m-am chinuit sa vd cat de putin scot. Daca va permiteti sa cumparati un Hybrid4, merita toți banii. Rularea in modul electric e chiar placuta, in special in oras unde nu mai ai cutie de viteze si masina raspunde f bine. Pt cei ce vor performanta pot sa consider ca 6s la 100km sunt suficienti pt o persoana care nu e pe circuit. Cat de stabilitate nu imi pot da cu parerea, pana acum am avut un Citroen C4. P.S. In modul electric tractiunea e spate.

  • GabiA, joi, 09.09.2021 09:39

    Marele minus al acestui model este ca nu are o varianta 4x4 cu motorizari conventionale, ci doar hibrida, care e foarte scumpa.

  • adi_10, vineri, 10.09.2021 11:28

    @Gabriel.Nica am inteles, mersi pentru raspuns. N-am stiut, retrag cele spuse

  • Copy-paste, duminică, 12.09.2021 13:04

    @Gabriel Nica, Titlul articolului este" Test drive cu..." dar avem"Pozele lor", "cuvintele lor " , "conform celor de la opel viteza este", conform nu stiu cui consumul este...! Daca Opel spunea ca masina are 4 maini si 6 picioare, asa scriai si tu, nu?! Trebuia sa il botezi " Opel prezinta noul....."

  • Aha, luni, 13.09.2021 13:23

    Na, ca l-ai prins :))