Motor / Transmisie
Este. Dar numai dacă cei care vor un 4x4 primesc cu bucurie și un upgrade consistent sub capotă: adică 300 de cai putere. Pentru că doar așa te poți bucura de 4x4. A fost nevoie de un motor electric pe puntea spate pentru a obține această veleitate care era specifică oricărui SUV. Un motor electric integrat în puntea spate, care se înfrățește cu alte două agregate. Unul este tot electric, însă este amplasat pe puntea față.
Tot acolo găsim și motorul convențional, pe benzină. Acesta are o capacitate de 1.6 litri și o putere totală de 200 de cai. Temperamentul său vulcanic iese la iveală doar atunci când calci cu putere pedala de accelerație. Cum era și normal, vine la pachet cu un sunet insistent, care ar putea să-i fericească pe unii și să-i nemulțumească pe alții. În funcție de urechea muzicală a fiecăruia.
Motorul electric de pe puntea față oferă 110 cai putere, iar cel de pe puntea spate garantează 113 cai putere. Așa cum spuneam, bagajul total de resurse ajunge la 300 de cai, iar cuplul motor se laudă cu o valoare consistentă, savuroasă, de 520 de Nm.
El este gestionat cu ajutorul unei cutii automate cu opt rapoarte. Ea schimbă liniar, încercând să contribuie la o alternare rafinată între modul electric de rulare și cel convențional. Însă, când vine vorba de retrogradare, ea se descurcă decent și caută să te aducă în plaja de cuplu maxim, chiar dacă uneori ar putea părea debusolată. Pentru a gestiona singur situația ai un set de padele în spatele volanului.
Pentru personalizarea rulării, șoferul are la dispoziție și niște moduri diferite de funcționare pentru sistemul de propulsie. Modul Electric se folosește doar de energia din baterie. Modul Hybrid alternează folosirea propulsiei clasice cu cea electrică pentru a obține un consum cât mai mic. Există și un mod 4x4, care menține activat propulsorul electric de pe puntea spate.
Am lăsat la final modul Sport, cel care scoate la iveală toți cei 300 de cai și pune la lucru toate cele trei motoare. Este momentul în care Grandland X Hybrid4 se simte energic, gata să efectueze depășiri fără să gâfâie.
Interesant articol... si masina. Foloseste acelasi sistem PHEV de pe Peugeot 3008 PHEV. Arata bine. Interiorul imi place. Design-ul imi place. Volumul portbagajului a scazut foarte mult. Sub 400 l. Cui se adreseaza: familisti ?! Nu cred ! Nu este masina de familie ! Are spatiu cam putin pe locurile din spate, si portbagaj de hatchback ! Nu este masina de familie ! Este masina pentru tineri ! Ok, poate sa fie si pentru familie, dar este putin spatiu. Da, ii poti pune o cutie de bagaje... Cred ca mergea si soft-road la "facuta pentru" Este ok pentru niste iesiri in natura. Masina este ok. PS: In text, scrie 395 l. In tabel apare 390 l volum portbagaj. "identică cu cea a fratelui Peugeot 3008 Hybrid4." Atunci sunt 395 l Interesant SUV PHEV ! Majoritatea "lucrurilor" (parti tehnice, inclus si sistem PHEV, etc.) sunt de pe Peugeot 3008 PHEV. Sistemul PHEV este exact cel de pe 3008 PHEV !