Siguranta
EuroNCAP nu a testat versiunea electrică a noului 2008, dar s-a ocupat de cea cu motorizări convenționale, în anul 2020. Aceasta a obținut patru stele, deși protecția oferită pasagerilor a fost cotată cu 91 de procente, iar cea a copiilor cu 84%. Peugeot 2008 a fost penalizat pentru protecția oferită pietonilor și pentru comportamentul mașinii în cazul unui impact frontal cu o barieră de beton, situație în care gâtul șoferului și zona pieptului au prezentat potențial de rănire. Mașina a fost testată și într-o versiune superioară, cu pachetul de sisteme de siguranță inclus, și a obținut cinci stele.
Odată cu faceliftul, lista de dotări este una destul de stufoasă, inclusiv în standard. Ea cuprinde sistem de frânare automată de urgență, sistem pentru recunoașterea semnelor de circulație, cruise-control, sistem pentru atenționarea șoferului cu privire la părăsirea benzii de rulare și alertă cu privire la o posibilă coliziune.
Recunoașterea pietonilor și bicicliștilor este opțională, ca și monitorizarea unghiului mort și pilotul automat adaptiv. Peugeot e-2008 poate rula singur pe autostradă, cu condiția să atingeți volanul la aproximativ 20 de secunde. Mașina păstrează distanța față de vehiculul anterior și menține banda de rulare.
"Masinile electrice se vor ieftini in timp. Pretul pe kwh va continua sa scada si fumigenele vor fi istorie" Aaaahahahaa! Unde sunt cretinetzii electrificati in cap? :)))) :)))