Tinuta de drum
Peugeot nu şi-a propus niciodată să-l facă pe 208 maşină sportivă, cum nu erau nici predecesorii săi modele cu valenţe sportive ieșite din comun. Modelul 208 asigură o prestaţie onorabilă pe şosea, reuşind să îmbine destul de bine confortul cu dinamismul, cu toate că nu este printre premianţii segmentului la acest capitol.
Există, desigur, un nivel bine perceput al ruliului atunci când abordăm virajele cu mai mult aplomb şi subvirarea apare fără ezitare în momentele limită, iar direcţia nu este chiar atât de precisă, dar 208 nu se simte deloc precum o maşină nesigură sau moale.
Volanul cel mic îţi dă curaj în oraş şi îţi dă senzaţia că maşina este mai manevrabilă decât în realitate prin prisma faptului că necesită o rază mai mică a miscării pentru a aborda majoritatea virajelor. La viteze mari, nivelul de stabilitate este potrivit, dar secţiunile virajate nu sunt tocmai punctul forte al modelului francez, chiar dacă le trece într-un mod onorabil.
M-am linistit, nu se mai poate cumpara :))