Vizibilitate
Cât de bine vei cunoaște mediul din jurul tău atunci când te afli la volanul lui 308 va depinde foarte mult de configurația corpului tău. Așa cum spuneam, scaunele noului 308 par a fi montate ceva mai sus, iar dacă ești înalt, asta înseamnă ca vei avea o poziție destul de ridicată la volan. Asta va aduce un unghi mort în dreptul oglinzii retrovizoare, dar și ceva limitări din partea montanților față, destul de generoși.
Din fericire, luneta are dimensiuni decente, iar oglinzile laterale sunt bine proporționate pentru o vedere bună în spate. Mai mult decât atât, Peugeot 308 vine și cu senzori de parcare, dar și cu o cameră pentru marșarier cu o rezoluție drastic îmbunătățită, comparativ cu predecesorul său. Aceasta are chiar și un sistem de curățare cu jet de apă care se va dovedi foarte util mai ales în condiții de ploaie.
masina are toate aprecierile mele. dar am si o mica critica: latimea usor exagerata si garda la sol cam prea mica o vor face nu foarte usor de utilizat in tari nepuse la punct, precum ro.