4.5
de Silvian Irimia, Foto: Dragoș Savu, marţi, 19 august

Ce-am fost și ce-am ajuns

A fost un timp când monovolumele reprezentau un adevărat segment în industria auto, un tip de vehicul creat special pentru familiști, care aveau nevoie de tot felul de elemente practice. Ei bine, astfel de elemente nu prea erau găsite pe mașinile obișnuite. Totul s-a schimbat în 1984, când Renault a venit pe piață cu modelul Espace. De ce aducem în vorbă marca rivală Renault când noi scriem aici despre Peugeot?

Este simplu. Espace a fost proiectat inițial de Chrysler, care la vremea respectivă tocmai fusese cumpărat de Peugeot. Se pare că cei de la Peugeot nu au fost încântați de ideea unui monovolum, așa că cei de la Renault au intrat pe fir și au creat istorie.

Iată că în 2009, după un sfert de secol de la apariția lui Espace, Peugeot s-a hotărât să scoată propriul MPV, numit 5008. Din păcate, acest model a apărut într-o perioadă în care aceste tipuri de vehicule începeau să dispară, deoarece moda SUV-urilor luase amploare.

Așa că 5008 a făcut ce ar face orice francez aflat într-o criză de identitate: s-a reinventat. Și-a pus o mască nouă, și-a umflat pieptul, și-a ridicat suspensia și s-a transformat într-un SUV odată cu apariția generației trecute.

Acum avem de-a face cu cea mai nouă generație 5008, a doua de la metamorfoză. Pentru a înțelege și mai bine, ți-am pregătit și o prezentare video.

PREZENTAREA VIDEO CU NOUL PEUGEOT 5008

  • SJTEO, marţi, 19.08.2025 17:17

    Este o masina frumoasa am avut-o in vedere in 2021 ( desigur vechea generatie ) cand am cumparat o masina noua . Pe atunci avea si motorizare adevarata pentru un astfel de suv ma refer la 2.0 hdi 180 cp . Acest motor in 3 pistoane doar se chinuie are valori de consum mari deci polueaza mai mult chiar daca este el " hybridizat " Nu stiu care sunt vanzarile Peugeot in Europa dar in Romania in 2024 Peugeot nu are nici un model in top 10 .

  • DAN, marţi, 19.08.2025 21:12

    Cand a aparut Peugeot 3008 (si la fel si 5008) pe stil nou, transformat in SUV, în 2016-2017, a fost o revelație. Avea un design care te lasa cu gura cascata, motoarele erau ce trebuie: 1.2 (ca entry level) si 1.6 benzina, 1.6 si 2.0 diesel, cutia era Aisin cu convertizor de cuplu, deci numai bunatati. Apoi au venit si doua PHEV-uri cu puteri consistente, cel mai puternic avand vreo 300 de cai si tractiune integrala. Nu e de mirare ca 3008 si chiar 5008 au excelat la vanzari. Mi-am luat si eu un 3008 1.6 diesel. Acum din pacate vedem doar un electric fantoma, un plug in hybrid modest care urmeaza sa vina dar nu mai vine si acest 1.2 benzina, intr-adevar imbunatatit dar prea e scos numai el in fata in toata gama. In rest bate vantul prin configurator. Iar cutia nu mai e Aisin ci una mai modesta cu dublu ambreiaj. Si la fel e si la celelelate marci surori Citroen si Opel. Desigur, asta o fi din cauza normelor de poluare cretine impuse de la nivelul UE, dar vad ca totusi alte marci se descurca mult mai bine. E pacat. Iar titlul articolului e corect: ”Ce-am fost si ce-am ajuns”....

  • nsrei, miercuri, 20.08.2025 09:16

    Fuck. Sa dai 43 de mii pe o mașină " mild-hybrid," și să ai consumul mediu de 9.7 l/100 km, trebuie sa fii puțin retard. De banii aia poți lua orice mașină din anii 2000 , pe care dai 3 mii de euro și care va consuma la fel. In plus ramai cu 40 de mii de euro în buzunar ceea ce nu s putini bani in vremurile astea. Deci mai incet cu pianul pe scari

  • Fast_and_Curious, miercuri, 20.08.2025 13:14

    @Silvian Irimia - La inceputul articolului ati mentionat ca Peugeot s-a gandit sa creeze in 2008 propriul MPV. Dar aceasta afirmatie este complet falsa!!! In 1994, grupul PSA impreuna cu FIAT au dezvoltat ceea ce s-a numit Eurovan: Citroen Evasion (ulterior C8), Peugeot 806 si 807, Fiat Ulysse, Lancia Zetta (ulterior Phedra). Conform definitiilor din industrie, MPV vine de la Multi-Purpose Vehicle, exact unde se incadreaza modelele specificate mai devreme. Alte modele MPV sunt VW Sharan, Ford Galaxy, Seat Alhambra (din nou un parteneriat), si bineinteles Renault Espace. A spune ca 5008 este primul MPV-uri al francezilor, cel putin asta se intelege din ceea ce ati scris, este o nestiinta crasa a industriei auto!

  • @Fast_and_curios, miercuri, 20.08.2025 19:58

    La ce te aștepți de la unii ”jurnaliști” la care predomină știrile despre ”liniuțe”...

  • GabiA, miercuri, 20.08.2025 23:40

    La design mi se pare ca nu exceleaza cu nimic. Apoi, la partea mecanica, propulsorul este subdimensionat fata de greutatea masinii. Nu inteleg cum i-ati dat nota 4 la performante, cand este la fel de rapida ca o Dacia Logan din 2007 cu motor de 1.6. Nici la pret nu mi se pare ca ai vreun avantaj. Iar in ceea ce priveste interiorul, instrumentarul de bord peste volan e un no-go pt mine. Deci de ce as cumpara-o?!