Design

4.5

În primul rând, noul Macan a crescut în dimensiuni față de generația precedentă, dar nu cu mult. Astfel, în lungime a crescut cu 58 de milimetri, în lungime cu 11, iar în înălțime cu doar 2 milimetri. Totuși, ampatamentul a crescut considerabil cu 9 centimetri.

Semnătura luminoasă a fost schimbată, iar luminile de zi și farurile sunt împărțite în două blocuri optice separate. Desigur, primești faruri full-LED Matrix, care sunt spectaculoase noaptea. Deoarece este un model complet electric, grila frontală este închisă, iar emblema monocromatică Porsche tronează pe capotă.

Am avut de-a face cu o culoare care a atras toate privirile și care, apropo, este gratuită în configurator. Se numește Provence, dar dacă nu îți place ai de ales dintr-o paletă imensă de culori. Totodată, geamurile față cât și spate sunt fără ramă, iar pe lateral vedem și inserții din fibră de carbon.

În spate, avem un eleron în partea de sus și o bandă LED care unește stopurile full LED. Semnalizările sunt dinamice, iar în partea de jos avem un deflector de aer. Pe noul Macan, clienții pot alege jante cu profil aerodinamic, de la 20 de inch la 22 de inch.

  • oricine, luni, 13.01.2025 15:29

    Culoarea asta mirifică e gratis pentru că e de fapt culoarea grundului și nu i-au mai dat și cu vopsea. Denumirea turbo la o electrică este o păcăleală ( a la Iohanis) pentru că nu are nici o legătură cu turbina. În rest este o mașină elegantă și sportivă (dar doar varianta turbo că celelate se bat cu Volvo Ex 30 ca performanțe)

  • @oricine, luni, 13.01.2025 16:17

    "Turbo" se folosește la orice, și-a pierdut de decenii semnificația de "turbina". De fapt majoritatea mașinilor care folosesc turbine nu au și denumirea de Turbo. Păcăleala cu Iohannis o poți evoca la meetingurile ultras-ului extremist, sau dincolo, la trotinetiștii extremiști.

  • @oricine, luni, 13.01.2025 16:37

    termenul "turbo" a devenit (si nu de ieri-de azi) doar o expresie de marketing in cazul oricarui produs. pana si pe masina mea de spalat vase scrie turbo si are si functie turbo :)) de guma turbo ce sa mai zic :)

  • Ha-ha, joi, 16.01.2025 14:15

    Mașina de spălat vase are o turbină pentru a trimite apa sub presiune deci există o explicație o șrie și Leana lu Costel.

  • Fanel, joi, 16.01.2025 16:07

    Prefer unul SH cu km putini 3.0 diesel nu petarda asta de electric.

  • M, miercuri, 22.01.2025 10:45

    Iar pretul 151K nu este "cam" piperat", ci piperat de-a binelea, sau este... "Turbo".