Consum

3.5

Această parte, de rulare complet electrică, este și cea care m-a intrigat cel mai mult. Conform cifrelor oficiale, bateria de 14.3 kWh (net) ar trebui să îți ofere o autonomie de 55 de kilometri. Optimist. Eu am reușit abia 38 de kilometri, ceea ce, teoretic, ar trebui să fie de ajuns pentru o rutină zilnică, nu? Dar câți conducători de Porsche Panamera (fie și Sport Turismo) o folosesc pentru a se duce la birou?

Cel mai probabil, modelul german va fi folosit mai mult în modul hibrid, pentru adaosul de putere oferit de electronica de la bord, nu pentru a economisi combustibil. Altfel, consumul mașinii într-un București aglomerat a fost de aproximativ 15 litri/100 km. Decent, având în vedere traficul infernal și faptul că nu am menajat deloc pedala de accelerație.

Rivalii lui Panamera Sport Turismo sunt inexistenți. Dacă e să ne referim strict la această siluetă de Shooting Brake, nu avem cu ce să comparăm modelul din Stuttgart. Exista, odată, un CLS Shooting Brake în gama Mercedes-Benz, care ar fi fost ideal pentru astfel de comparații. Dar, din păcate, astfel de caroserii curajoase există tot mai rar azi.

Lucrurile arată și mai rău dacă vrem să găsim și o variantă PHEV printre rivali. Mult succes! Așadar, rămânem doar cu versiunea AMG CLS 53 cu care am putea compara acest monstru de la Porsche. Are 435 CP și 520 Nm cuplu. Alternativa de la BMW se numește M850i Gran Coupe și suferă de aceleași deficiențe ca CLS-ul, dar cu ceva mai multă putere, respectiv 530 CP și 750 Nm. Consumul modelului de la Mercedes-Benz este estimat la 9.6 litri/100 km, în timp ce BMW-ul are nevoie de 11 litri/100 km, în medie. Ambele valori sunt foarte, foarte optimiste.

  • Porșe, miercuri, 31.05.2023 16:29

    cand numele masinii nu incape pe 2 randuri iti dai seama ca bullshit.ul e cat casa, la fel ca pretul

  • Trilu, vineri, 02.06.2023 07:17

    Portbagaj "generos de 418 litri"?! Funcția țigări expirate. Ce-i generos la 418l?