Consum
Motorul de un litru testat în Portugalia promite valori bune de consum. După ce l-am alergat destul de tare prin mediul extraurban, cu multe porțiuni de autostradă și drumuri virajate, cu un aer condiționat care a tras din greu pentru a ne feri de cele 36 de grade de afară, Clio 1.0 Turbo m-a răsplătit cu un 6.8 litri/100 de km. Evora este un orășel mult prea mic pentru a testa valorile de consum urban, însă am putut sesiza faptul că noul motor oferă considerabil mai puține vibrații la repornire atunci când te afli la semafor.
Renault anunță un consum urban de 5.6 litri, unul extraurban de 3.7 și o medie de 4.4 litri/100 de kilometri. Valoarea este mai bună decât a principalului rival Volkswagen Polo, cu motor de 1.0 și 95 CP. Citroen C3 și motorul de 1.2 litri, disponibil doar cu automată, oferă 110 CP și un consum de 5.1 litri. Și Dacia Sandero, cu motorul vechi de 0.9 litri consumă cu aproape un litru mai mult decât Clio.
Ford Fiesta, un alt nume important din segment, pierde duelul cu o medie de 4.8 litri. Nissan Micra este foarte aproape cu o medie de 4.5, însă Mazda2 este clar mai gurmand. Opel Corsa este și el departe de Clio, însă Peugeot 208, Skoda Fabia și Seat Ibiza îi suflă în ceafă cu o medie de 4.6 litri. Surprinzător, și hibridul Toyota Yaris are o valoare de consum mai mare.
Actually not that bad!