
Rațional
Lansată în 2020, a cincea generație Renault Clio nu avea habar de ce avea să urmeze. Abia se vedeau, în depărtare, colții noului trend din industria auto. Semne au tot fost, de la diversificarea exagerată a portofoliului, până la renunțarea completă la unele modele.
„Cea mai bine vândută mașină din istoria Renault” urma să fie eclipsată de un val de creații noi. Astăzi, toată lumea pare să aibă atenția setată pe orice are garda la sol ceva mai înaltă. Cât de puțin, să stea șoferul mai sus cu milimetru, dacă se poate, comparativ cu ceilalți participanți la trafic și e de ajuns. De parcă facem un concurs de mers pe vârfuri.
De cele mai multe ori, garda la sol nici măcar nu e mai mare. Dar ce contează atunci când efectul psihologic s-a produs? Și uite așa, mașini bune, care dominau segmentele lor acum ceva timp, dar și topurile de vânzări, ajung să lupte din umbră cu frații lor mai înalți.
Faceliftul aplicat lui Renault Clio este impresionant și m-aș risca să spun că modelul francez este chiar unul dintre cele mai arătoase de piață în acest moment, indiferent de segmentul de care vorbim. Este, însă, destul, astfel încât să țină la distanță rivalii de tip crossover? Asta am încercat să aflăm în timpul petrecut în compania lui.
PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII PE CARE AM TESTAT-O






decizia de a elimina pe Mk 5.2 motorizarea 1.3 Tce. ( 130 CP/EDC - 140 CP/MT6 ) Practic, Renault nu doar ca a vulnerabilizat acest reper al clasei mici, ci practic s-a autosabotat.