Design
Aici putem vorbi de o revoluție, facelift-ul lui Clio aducând cu sine modificări estetice substanțiale. Partea frontală este acum mult mai agresivă, cu linii simple și totuși inspirate. Important este să menționăm că modul în care arată Clio va depinde mult de nivelul de echipare ales.
Ce vedeți în galeria foto de mai sus este un model cu nivelul de echipare Esprit Alpine, care aduce câteva elemente mai agresive în peisaj. De exemplu, grila frontală nu include acele inserții cromate, dacă alegi nivelul de echipare Evolution. Din fericire, luminile de rulare pe timp de zi, care se extind pe toată înălțimea lateralelor mașinii echipează toate modelele. La fel și semnăturile luminoase din faruri.
Bara față are și ea un profil mai agresiv pe modelele Esprit Alpine, cu acele elemente gri contrastante cu restul caroseriei vopsite în culoarea Iron Blue. Jantele sunt și ele specifice acestui nivel de echipare și nu, nu au prindere centrală, ci doar un element decorativ care acoperă prezoanele care se ascund în spate.
În zona din spate avem acum stopuri cu sticlă transparentă. Deși partea frontală mi se pare genială, când vine vorba de zona din spate, cu această sticlă transparentă, nu aș putea spune că e fix pe placul meu. Degustibus, ce să-i faci.
Per total, cred că noul Clio este probabil unul dintre cele mai frumoase modele pe care le poți achiziționa astăzi, iar asta mi-a fost confirmat din plin de capetele întoarse după modelul de față pe parcursul celor câteva zile cât am petrecut la volanul său.
decizia de a elimina pe Mk 5.2 motorizarea 1.3 Tce. ( 130 CP/EDC - 140 CP/MT6 ) Practic, Renault nu doar ca a vulnerabilizat acest reper al clasei mici, ci practic s-a autosabotat.