Renault Clio facelift
Episodul doi
De cele mai multe ori, continuarea unui film de succes se poate dovedi un fiasco. Actorii nu mai sunt aceeași, scenariul este mai slab, iar efectele speciale, deși spectaculoase, par să fie ușor exagerate.
Dacă stăm să ne gândim că actualul Renault Clio s-a vândut din ce în ce mai bine, iar anul acesta conduce topul mașinilor mici achiziționate în România, atunci putem spune că o continuare a acestui film de succes trebuie să fie atent orchestrată.
Și este, pentru că Renault a fost atent la faceliftul lui Clio și a căutat să nu afecteze trendul ascendent pe care se află mașina. Poate de aceea și timiditatea cu care a abordat revizuirea designului exterior.
Citeste si
-
4.3/5Cupra Leon a primit un facelift menit să diferențieze și mai bine brandurile Seat și Cupra, care acum ceva timp, formau o singură marcă. Cu Leon, spaniolii au vrut să ne arate că sufletul arzător iberic există, chiar și în această versiune cu doar 150 de cai putere. Citeste tot
-
4.6/5Am testat noul BMW Seria 5 Touring pe un traseu care a însumat 1.500 de kilometri, între România și Grecia. În acest articol îți spunem de ce break-ul german este una dintre cele mai bune mașini pentru drumuri lungi. Ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
4.5/5Am testat noul Cupra Terramar, inclusiv pe circuitul legendar al cărui nume îl poartă. Noi am avut la dispoziție cea mai puternică versiune, cu 272 CP. Mai jos îți spunem cum se conduce geamănul iberic și mai arțăgos al lui Volkswagen Tiguan. Ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
4.3/5Am testat noul Renault Captur facelift, pe drumurile patriei. Am avut la dispoziție noul nivel de echipare Esprit Alpine, iar motorizarea a fost cea mild-hybrid cu 160 de cai putere. Afli din rândurile următoare cum se simte de la volan și, ca de obicei, ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
4.5/5Ford Capri a renăscut sub forma unui SUV electric. Noi am testat versiunea cu tracțiune integrală și 340 CP, iar mai jos îți spunem cum se simte de la volan. Am pregătit și un video. Citeste tot
-
ioi, joi, 28.07.2016 19:14
F frumoasa masina atat la exterior cat si la interior, iar performantele sunt chiar ok
-
titlu, joi, 28.07.2016 20:06
8.5 litri/100 de kilometri= o rusine de consum mixt pt anul 2016,pentru aceasta jumatate de masina.
-
flavius, joi, 28.07.2016 22:46
Renuntarea la tragedia falsificarilor cu turbo,downsizing si 3 picioare la un cal,le-ar aduce un mare avantaj.Gadgeturile aduc doar costuri.
-
Tony_LPP, joi, 28.07.2016 23:21
Un model care s-a dovedit de succes pe toata cariera sa de pre-facelift. Sa speram ca micile imbunatatiri au facut acest model mult mai bun, iar minusurile cu care schiopata au fost bifate si reanalizate de Renault Group pana la indreptarea lor cu plus. L-as clasifica ca pe un etalon langa Ford Fiesta, Mazda 2 si Peugeot 208 . Si-un ''off topic'' mic : Sper macar la acest articol sa fim scutiti de ''calitatile premium'' Volkswagen . Stiti voi cine ma bantuie in minte. :)
-
parerea mea, vineri, 29.07.2016 14:27
O fi el vandut la noi (pretul este principalul motiv), dar in restul Europei nu este chiar lider de vanzari. Am renuntat la achizitia unui Clio pre-facelift dintr-un motiv simplu dar grav: lipsa vizibilitate in spate. Vad ca nici faceliftul nu rezolva problema, ceea ce nu prea inteleg, in oras asta iti genereaza zilnic neplaceri, chiar daca ii pui senzori de parcare. La fel cum nu vad marea necesitatea a unui motor de 120 CP pe acest Clio (pe break ar mai merge, daca ai familie mare si bagaje ). Daca esti fan benzina, ai 0,9 Tce : este foarte silentios pentru 3 cilindri iar consumul in oras este un pic peste 5 l/100. Daca ai mult de mers in afara, atunci se justifica un diesel. Vrei masina sport, ai RS. Strict ca hatchback de oras, un Sandero este mult mai util (si mai ieftin), mai ales ca acum are si Clima (ca nu nimereau donsoricile temperature optima daca nu vedeau numarul de grade:) ). Cu siguranta masina va continua sa se vanda bine, mai ales datorita design'ului si pretului (conteaza pentru cei care nu vor o Dacie in fata casei), dar chiar sunt curios sa vad cati vor da banii pe acest motor.
-
Andy, vineri, 29.07.2016 16:34
@parerea mea In Franta si Germania e plin de Clio IV. Ti-o zic dupa ce am fost in vacanta aproape doua saptamani jumatate. La noi se vand putine. Valabil pentru orice constructor auto. Piata autohtona e foarte mica daca ne raportam la marimea populatiei.
-
parerea mea informata, vineri, 29.07.2016 18:26
In primul semestru 2016, Clio este pe locul 2 in Europa, dupa Golf, si in fata rivalelor din segment, Polo, Fiesta, Corsa si 208. Este pozitia pentru care se bate uzual inca de la lansare. Pentru cei care vor sa se informeze inainte de a-si da aiurea cu parerea, bestsellingcarsblog.com - multumesc Automarket pentru intelegere - este o sursa utila.
-
Coco, duminică, 31.07.2016 16:08
Deși la clasa mică, la vânzări Clio are o cotă foarte bună atât în EU cât și în RO, această mașină nu poate impresiona decât prin preț și design ( de obicei aspecte de posibilități și de gusturi ) În rest nu are atuuri relevante, iar pe piața, la ora actuală modelele concurente din clasa sa sunt foarte mature, unele chiar apropiate de clasa superioara - mă refer la Fiesta, Mazda 2, 208, Noul C3, Yaris și Polo ( puțin vechi dar apare nouă generație în 2017 ) toate acestea indubitabil mai bune. Motorul are două mari minusuri, foarte importante - consumul și costul de mentenanță.
-
xxx, luni, 01.08.2016 12:39
@parerea mea informata compari mere cu père cand vorbesti despre Golf
-
@Coco, luni, 01.08.2016 16:16
de cand pretul nu e important in a alege o masina, cred ca e foarte important si de acolo incepem cand ne cumparam ceva. Eu am condus un Polo care avea doar 600km, cam 1000k timp de 4 zile si un clio doar in test drive. Sincer nu as da 3000euro in plus pentru polo, nu se merita. De aici si succesul lui clio, pret mic pentru o masina care iti ofera destule.
-
Coco, luni, 01.08.2016 19:53
@Coco Prețul sigur că este un element important, poate uneori, din păcate decisiv, dar asta reprezintă o realitate care nu are legătură cu maturitatea și valoarea unui auto. Din păcate tehnologia și gradul de dezvoltare auto costa și în unele situații destul de mult, astfel încât unele achiziții ce ar fi preferabile nu se pot realiza sau se realizează cu eforturi semnificative sigur la o scară mai mică de subiecți. Sincer, și fără supărare sau polemică, si la ora actuală Polo este superior deși este destul de vechi, pentru că este mult mai riguros și calitativ.
-
@Coco, marţi, 09.08.2016 16:13
"Sincer, și fără supărare sau polemică, si la ora actuală Polo este superior deși este destul de vechi, pentru că este mult mai riguros și calitativ." Ai dreptate. Dar mai tine cont de o chestie. La o configurare asemanatoare, Polo e (mult) mai scump decat un Clio. Renault mereu a stiut sa faca in asa fel incat senzatia sa fie de masina mai scumpa, indiferent de model, dar la unul dintre cele mai mici preturi. Fie ca vorbim de Talisman sau Espace, fie ca vorbim de Logan. Senzatia de multa masina la bani putini cred ca cel mai mult se regaseste la Renault, Kia si Hyundai. Este unul din argumentele care au plasat Renault in topul vanzarilor in ultimii ani.
-
Flavius, miercuri, 17.08.2016 00:25
de ce nu se face un "facelift "si la siguranta??? Clio si Captur se "lauda" cu airbag fata si torace+cap ptr pasagerii fata ( deci in spate ducem genti, peturi, muraturi etc)...iar ideea asta proasta au luat-o si desteptii de la Dacia (doar airbag fata si lateral ptr locuri fata)...mai imi raspund pe FB ca Dacia e configurata ptr siguranta maxima...???
in fine, test cu o motorizare pe benzina... Designul post-facelift ramine reusit, asa ca vanzarile vor continua sa fie f. bune (parere pur subiectiva: s-ar fi putut umbla si la farurile cam prea "globuloase".) Consumul maricel ramine totusi minusul cel mai important si la versiunea cu cutie manuala, dar multi vor prefera rafinamentul 1.2 TCe-ului cu 4 cilindri, in detrimentul concurentelor cu 3 cilindri (VAG, PSA) - cu 10-15% mai economice, dar si mai "vibratoare". Posibil ca asteptatul 1.3 TCe sa corecteze insa hiba asta, iar daca francezii vor decide sa-l monteze si pe un Sandero RS (GT?) n-ar fi rau deloc.