Renault Megane Estate

1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP Man6 Intens

Siguranta

5.0

Noul Renault Megane a primit cinci stele din partea organizației EuroNCAP. Compacta a primit un punctaj maxim, la fel ca fratele său mai mare, lansat și el anul acesta: Renault Talisman.

Fiindcă este vorba despre aceeași paltformă, putem aplica fără probleme punctajul maxim și variantei break. Pentru protecția pasagerilor adulți procentul a fost de 88%, pentru protecția copiilor a fost 87%, iar pentru pietoni scorul s-a oprit la 71%, adică o valoare foarte mare, similară cu cea acordată pentru sistemele de siguranță.

Dincolo de punctajul elocvent, noul Renault Megane Estate beneficiază, ca și hatchback-ul, de o listă lungă de sisteme active: avertizare la părăsirea benzii de mers, pilot automat adaptiv, avertizare privind păstrarea distanței față de vehiculul din față, recunoașterea semnelor de circulație, frânare automată de urgență și monitorizarea unghiului mort. Am apreciat în special monitorizarea permanentă a distanței față de vehiculul din față și estimarea secundelor necesare pentru reacție.

  • Suca, joi, 12.01.2017 10:21

    Cred ca ati gresit aici "Transmisia automată cu șase rapoarte este etajată corect." ... pana la urma este vorba de o cutie manuala, nu? Se vede si in poze...

  • mircea, joi, 12.01.2017 10:28

    @Suca Desigur. Mulțumim pentru sesizare.

  • arogantul, joi, 12.01.2017 10:56

    poate cea mai importanta afirmatie din articol: """"Ergonomia este o chestiune discutabilă. Chiar dacă ecranul tactil răspunde foarte bine la comenzi, uneori este dificil să îți iei ochii de la drum doar pentru a căuta locul lor pe display"""" aceeasi problema care apare si pe S90, V90, XC 90, si pe alte masini moderne care renunta la butoane de dragul unor displayuri uriase.

  • ABC, joi, 12.01.2017 12:40

    Practic, la nivelul de echipare doar Focus e mai ieftin. As remarca insa ca trebuie aduse in discutie si costurile de intretinere, Ford e mai ieftin ca Renault. Nu ati adus in discutie si Octavia Combi, e in acelasi segment.

  • SEVW, joi, 12.01.2017 12:53

    1."Din fericire, Ford Focus Wagon și Peugeot 308 SW sunt ceva mai slabi și sunt depășiți ușor." De cand este de laudat cand un model are performante mai slabe decat media? 2. 23k euro pentru coaja aia de Peugeot 308? Francezii au inceput sa-si ia nasul la purtare... 3. Megane este o masina corecta pentru cei fara pretentii. Pentru restul, slava Domnului, exista o multime de optiuni in clasa asta.

  • Andrei, joi, 12.01.2017 14:02

    "iar Sport rigidizează puțin direcția și suspensia" La Megane nu exista amortizoare adaptive, deci modul Sport nu influenteaza cu nimic suspensia. E doar placebo in cazul de fata. Se modifica insa raspunsul directiei, al cutiei automate (unde e cazul)...la Renault, singurul model cu amortizoare adaptive este Talisman, cel putin pe piata din Romania

  • gogu, joi, 12.01.2017 19:08

    conduc varianta non break de start, iar minusurile sunt sesizabile; de exemplu buzunarele din usi sunt infime comparativ cu ce aveau inainte megane urile; iluminatul spate e o gluma, pana te familiarizezi cauti butoanele de innebunesti pe panou, acu iarna varianta diesel se incalzeste ff greu; pentru 14800 euro ma asteptam la mai mult decat start&stop, cruise control si esp... sunt relativ dezamagit de aceasta varianta entry level, iar sa dai 20 si de mii pe un megane dotat superior mi se pare o gluma porasta

  • flavius, joi, 12.01.2017 21:49

    Pacat de renault.Au renuntat de mult sa mai faca masini,de dragul unui marketing inselator.

  • @flavius, joi, 12.01.2017 22:51

    hater ordinar... scoate-ti poza aia. De cate ori comentezi injuri....