Consum
În ciuda poftei clienților din România pentru sedanuri compacte, există puțini rivali drecți care pot fi comparați de la egal la egal cu noul Megane Sedan 1.5 dCi de 110 CP în versiune cu transmisie automată.
Explicația constă în primul rând pentru că transmisia automată e considerată încă "lucrul diavolului" prin discuțiile de spălătorie, unii șoferi mergând îndeajuns de departe încât spun sus și tare că o automată le strică plăcerea de a conduce pe te miri ce model de oraș de 70 de cai putere.
În al doilea rând, e o problemă a segmentului în sine. În 2007, anul în care Megane Sedan de generație secundă se bătea cu a doua Skoda Octavia de epocă modernă, SUV-urile erau încă la stadiul de experimente. Între timp, însă, armata de SUV-uri compacte dominată de Nissan Qashqai și Volkswagen Tiguan a făcut ca sedanurile să-și piardă din putere și prezență.
În aceste condiții, Megane Sedan în versiunea testată de noi are în colțul opus al ringului exact 3 rivali echivalenți: inamicul tradițional Skoda Octavia 1.6 TDI de 110 CP cu DSG, Volkswagen Jetta 2.0 TDI de 110 CP cu DSG și Ford Focus Sedan, care oferă o versiune 1.5 diesel de 120 CP cu transmisie automată. Dacă e să lărgim aria de selecție, găsim alți trei concurenți care pot fi configurați asemănător, dar care au fie motorizări diferite, fie nu oferă cutii automate. Este cazul lui Fiat Tipo (1.6 diesel de 120 CP, disponibil doar cu manuală), bătrânul Opel Astra Sedan (1.6 CDTi de 110 CP, de asemenea doar cu manuală) și Hyundai Elantra 1.6 CRDi, care vine cu automată, dar nu oferă diesel doar pe o versiune de 136 CP, deci mai degrabă rivală directă cu 1.6 dCi-ul de 130 CP de pe Megane.
În această companie pestriță, Megane Sedan rezolvă ecuația cifrelor de consum oferind cele mai bune valori între rivalii enumerați mai sus: o medie de 3.7 litri/100 km, la egalitate cu Astra Sedan. Observăm însă în același timp că nu există diferențe majore între mașinile concurente pe acest palier, cel mai gurmand fiind Fiat Tipo, care "mănâncă" în medie cu 0.5 litri mai mult.
Partea bună este că vor exista momente în care Megane Sedan se va apropia foarte mult de cifrele din cartea tehnică. De exemplu, o excursie la drum lung pe șoselele țării vă va oferi o medie de 4.5-5.0 litri, în funcție de greutatea piciorului drept. Pe autostradă, la 130 km/h, consumul va crește spre 6.5-7.0 litri/100 km. Așteptați-vă la 7.0-8.0 litri pentru rularea urbană normală, fără excese.
O masina decenta la un pret imbatabil.