Motor / Transmisie
După cum spuneam, unul dintre avantajele pe care Ateca le are în comparație cu majoritatea concurenților este legat de faptul că SUV-ul spaniol împrumută dedesubturile lui Tiguan. Iar asta înseamnă în primul rând o ofertă foarte variată la nivel de motorizări. Ai de ales între motoare diesel și pe benzină care variază între 115 și 190 CP și care pot fi combinate cu transmisii manuale sau DSG și cu tracțiune integrală sau față. Practic, ești în fața unui tablou complet în care doar bugetul și preferințele personale sunt limitele pe care le ai în configurare.
În testul Automarket a căzut la ruleta configurării o versiune care probabil va deveni cea mai populară în gama Ateca: 2.0 TDI de 150 CP cu transmisie manuală și tracțiune integrală. Mă rog, nu am miza pe faptul că integrala va bate la vânzări versiunile cu tracțiune față, pentru că piața internă ne-a demonstrat că în general clienții vor un scaun așezat mai sus, nu neapărat avantaje dinamice.
Motorul 2.0 TDI de pe Ateca este unul arhicunoscut pe piață. Iar ăsta e un mare avantaj mai ales pentru oamenii de vânzări, pentru că nu vor fi nevoiți să reia povestea dieselului de la geneză până-n prezent. Modificat după scandalul Dieselgate pentru a evita orice fel de ieșire în decor din punctul de vedere al limitelor de emisii, 2.0 TDI s-a dovedit a fi absolut perfect pentru nevoile dinamice ale unui SUV care cântărește puțin peste 1.5 tone. Seat oferă și o variantă de 190 CP a acestui motor, însă la o utilizare normală, de familie și nu numai, motorul de 150 CP este mai mult decât suficient. Plus că îți oferă avantajul unui consum mai prietenos.
Valoarea cuplului maxim nu este una de top în segment - 340 Nm - dar faptul că îl ai la dispoziție încă de la 1750 rpm reprezintă un atu în plecările în trombă de pe loc. Dacă ai trecut de 30-35 de ani și îți iei mașina pentru familie, mizează pe transmisia DSG opțională, care îți oferă un plus de confort binemeritat în diminețile aglomerate și la drum lung. Nu vei fi însă dezamăgit dacă ești adeptul controlului total al transmisiei, pentru că în cazul cutiei manuale cu șase trepte din dotarea mașinii de test am avut un aliat în depășiri. Foarte ușor de utilizat, fără sincope, onctuoasă în utilizare și fără neajunsuri mecanice vizibile, transmisia pe care o pune la dispoziție Volkswagen va fi pe placul celor care nu vor să treacă la DSG.
La nivel sonor, dieselul de sub capotă își face simțită prezența la peste 2500-3000 de ture atunci când ceri brusc multă putere, însă e bine izolat la utilizarea normală.
@AM: sigur nu e o greseala in ceea ce priveste cuplul motor ? 240 Nm ? Pe Leon diesel parca aveam 350 Nm pt varianta de 150CP si 380-400Nm pt cea "high-power" (184CP). O fi motorul asta revizuit dupa scandalul Dieselgate, dar nici sa piarda 100Nm nu e realist.