SEAT Ibiza

1.0 Benzina Turbo (TSI) 95CP Man5 Xcellence

Interior

4.0

Interiorul noului Ibiza este o evoluție prin simplitate. Designerii spanioli au mers pe rețeta tot mai apreciată astăzi: linii drepte, ascuțite, extrem de puține butoane și o ergonomie exemplară. La capitolul ergonomie nici nu putea fi altfel, având în vedere că vorbim despre un model din familia Volkswagen.

Din păcate, materialele folosite la interior nu sunt chiar cele mai prietenoase. Și spunem asta după ce am testat nivelul de echipare de top Xcellence. Plasticul este cam tare, atât pe planșa de bord, cât și în zonele inferioare. Partea bună este că se simte rezistent în timp și vine cu finisaje bune.

Scaunele au o susținere laterală excelentă și pot fi îmbrăcate chiar în piele și alcantara pe nivelurile de echipare superioare.

Chiar dacă este o mașină de clasă mică, Ibiza excelează la capitolul spații de depozitare. Buzunarele ușilor pot înghiți toate obiectele din buzunarele tale și ale pasagerilor, plus o sticlă generoasă de apă, care poate merge chiar și până la 1.5 litri. La fel se întâmplă și cu buzunarele portierelor spate.

Avem și două suporturi pentru pahare pe consola centrală și, cel mai important, un excelent spațiu pentru telefoanele mobile, la baza planșei de bord. Adânc, generos și capitonat cu cauciuc pentru mai multă aderență.

Spațiul pentru pasageri a crescut și el. Asta pentru că și ampatamentul a devenit mai mare, comparativ cu vechea generație. Pe locurile din spate, spațiul la nivelul picioarelor este destul de bun, iar la nivelul capului excelent. N-aș risca să spun că au loc berechet trei adulți, dar doi pot călători chiar confortabil.

Portbagajul a crescut și el considerabil. Are acum o capacitate de 355 de litri, însă este puțin cam jos. Raportat la ceilalți rivali din segment, este cel mai generos portbagaj, fiind mai mare cu numai un litru decât cel al lui Honda Jazz.

  • eee, vineri, 19.05.2017 16:45

    asta e mai scumpa decat clio de 120 de cai din celalalt test Automarket cu apropae 1000 de euro ...wow ce preturi ...

  • @eee, vineri, 19.05.2017 16:57

    Pai Clio e trecut bine de jumatatea perioadei cat dureaza aceasta generatie. Asa si Clio RS in urma cu 15 ani era 14 k Euro ai acum e 22-24 k ;-P

  • Seat, vineri, 19.05.2017 17:57

    era si mai bine daca o faceau usoara ca swift.

  • ;os, vineri, 19.05.2017 20:33

    Cica varianta cupra nu o sa apara. Cea mai puternica varianta va fi cea de 150cp 1.5l

  • haha, vineri, 19.05.2017 22:59

    Puteam sa jur ca va fi cineva care va aminti de Clio. Oricum naspa masina. Asa cum sunt toate masinile facute de VAG. Clio o bate la orice ora si la orice capitol.

  • S, sâmbătă, 20.05.2017 18:45

    Imi place mult aceasta bijuterie, motorizarea de 95cp nu prea e pentru temperamentul meu, insa pretul e cam piperat.

  • Anton, duminică, 21.05.2017 11:13

    Toate masinile noi din clasa asta sunt scumpe. Sa va amintesc ca noul Nissan Micra (da, aceeasi platforma cu Clio) costa 19.000 euro?

  • maximuspc, luni, 22.05.2017 08:44

    @haha: acri strugurii? :P @Anton: de unde ai scos pretul ala? Cum sa coste 19000?

  • adi, luni, 22.05.2017 11:31

    Sunt convins ca va avea succes mai ales in varianta diesel (momentan nu apare in lista nici o varianta pe motorina dar sigur se va putea achizitiona cu motor de 1.6 TDI 105 CP, motorul tipic). Masina este frumoasa, iti ia ochii, si are cam tot ce trebuie pe o masina din 2017, parking assist, faruri led, computer de bord cu ecran mare si navigatie. Pacat ca pretul este un pic cam mare, dupa parerea mea.

  • sandu, marţi, 23.05.2017 10:49

    f frumoasa masina. cea mai frumoasa din clasa ei. pacat ca nu are si varianta diesel. poate pe viitor. ca si pret, se stie ca cei de la seat practica niste reduceri masive la masinile noi(20%) asa ca pretul e chiar ok.

  • Andrei, sâmbătă, 27.05.2017 12:07

    Tot tamburi pe spate pentru variantele sub 100 cp? La 13k euro macar niste discuri mititele putea sa ofere.