Motor / Transmisie
Leon a venit alături de unul dintre cele mai populare motoare pe benzină din Grupul Volkswagen. Este vorba despre unitatea turbo de 1.4 litri și 150 de cai putere. Este un propulsor care s-a vândut bine de-a lungul ultimului deceniu, dar care se află acum pe final de carieră, el fiind deja înlocuit pe Golf facelift cu un motor de 1.5 litri turbo.
Motorul pe care l-am testat este una dintre cele mai rafinate alegeri disponibile pe Leon. Este foarte bine antifonat și nu oferă vibrații deranjante. Iar trecerea de la patru la doi cilindri, în situații în care exploatarea o permite, nu este resimțită la volan. Singura dovadă este indicatorul din bord.
Să vorbim acum și despre resurse. Motorul de 1.4 litri oferă, pe lângă cei 150 de cai, și un cuplu motor de 250 de Nm, livrat extrem de devreme, adică pe la 1500 de rotații. Chiar și așa, Leon FR pare că se simte ceva mai dinamic și mai sprinten atunci când acul turometrului ajunge pe la 3000 de rotații.
Pachetul de resurse este bun, este livrat fix atunci când ai nevoie de el, însă parcă nu se ridică la înălțimea logo-ului FR, transformat între timp din versiune sport în echipare cu iz sportiv. Parcă mi-aș fi dorit ceva mai mult, o explozie ceva mai puternică venită de sub capotă. Mai ales la viteze mari, când Leon FR nu mai dă dovadă de același dinamism.
Resursele motorului cu patru cilindri sunt gestionate cu ajutorul unei transmisii manuale cu șase rapoarte, cu o timonerie bună, precisă și ușor sportivă. Etajarea treptelor este și ea corectă, cu ultimele două rapoarte ceva mai lungi, pentru a favoriza consumul.
Când vezi un preț de 20.000 euro, după ultimele teste făcute de AM, ai impresia că e pomană mașina asta. Leon arată foarte bine la exterior, cu toate că are o vechime, au gândit bine strategia, interior sub Golf, prețuri ceva mai mici, exterior atrăgător.