4.1
de Alexandru Monenciu, miercuri, 17 ianuarie

Moștenitor

Amintirile mele cu Subaru sunt din perioada de glorie a constructorului nipon, atunci când celebrul Impreza WRX (dacă era STI era și mai bine) făcea legea, atât pe stradă, cât și la probele de raliu.

Dar, după un timp, vizibilitatea celor de la Subaru a început să scadă și nu s-au mai apropiat de popularitatea pe care o aveau în trecut. Din fericire, însă, niponii încep să se redreseze, iar noi începem să auzim din ce în ce mai mult despre această marcă.

Cu toate acestea, Subaru rămâne un brand de nișă, cel puțin pe Bătrânul Continent. Este, dacă vrei, Volvo în versiunea japoneză.

Pe lângă modelele deja cunoscute, cum ar fi Outback sau Forester, Subaru oferă acum în Europa și un model care, până nu demult, era doar o versiune pentru piața din America de Nord a modelui XV. Este vorba despre Crosstrek.

După 2.2 milioane de exemplare XV comercializate la nivel global, dintre care circa 127.000 au ajuns în Europa (de aici ne dăm seama că atenția niponilor nu este, sau mai bine zis nu a fost, canalizată pe continentul nostru), Subaru ia decizia să înlocuiască modelul XV cu acest Crosstrek.

Cum se traduce Crosstrek? Crossover+trekking, adică un crossover gândit, atât pentru oraș, cât și pentru o aventură, două, în teren accidentat. Un Outback compact, dacă îmi permiți această comparație.

Așadar, dacă ne referim strict la modelul XV, putem spune că aceasta este a patra generație. Dar, dacă ne referim la Crosstrek, nu greșim dacă spunem că este un model nou în portofoliul japonezilor. Moștenitorul lui XV. 

Noi am condus noul Subaru Crosstrek în Italia, iar mai jos îți spunem cum se simte de la volan. Mai mult, îți și arătăm, într-un video cuprinzător, toate noutățile pe care le aduce acest model.

De ce Italia? Pentru că, din luna septembrie, România a intrat, din punct de vedere al vânzărilor, sub umbrela Subaru Italia.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI

  • nsrei, joi, 18.01.2024 07:27

    nimic de comentat, nici macar pretul, pare masina perfecta insa cu 2 neajunsuri - Lineartronic, sau CVT sau moartea pasiunii pe înțelesul tuturor. - motorul de 2 litri si doar 136 cp, pai alea vechi aveau 150CP acu 15 ani. ce facem gogule ?

  • Marius XV, joi, 18.01.2024 18:03

    Au un Subie XV din 2019. Dupa aproape 5 ani in compania lui pot spune cu mana pe inima ca acesta nu va fi mostenitorul meu. 44k varianta full pentru 132 CP nu pot, pur si simplu nu pot

  • oricine, luni, 22.01.2024 14:30

    Decât să-i taie un cilindru ca la BMW sau Volvo mai bine că l-au strâns un pic de gât. Și au făcut asta pentru a se încadra în trendul prostiei mondiale care se cheamă down-size. În rest bag samă că tot patru roți are dar din păcate tableta este integrată prea frumos în bord față de trendul capac wc ridicat.