Interior
Suzuki Swift s-a poziționat mereu ca o alegere accesibilă în segmentul subcompact. Tocmai de aceea nu veți găsi artificii estetice exagerate. Pe echiparea de top GLX o să găsești o inserție de culoare albă la nivelul planșei de bord și al portierelor.
Oriunde pui mâna o să găsești plastic tare și neprietenos, cu o textură banală. Este compromisul cu care trebuie să te obișnuiești. Însă, finisajele sunt bune pentru că, în fond, vorbim despre meticulozitate japoneză.
În vreme ce alți constructori s-au grăbit spre digitalizare excesivă, Suzuki a decis să rămână la o ergonomie simplă, care te ajută să operezi și cu ochii închiși comenzile climatizării sau de pe volan. Deh, miracolul butoanelor.
Pe locurile din spate, accesul este favorizat de o deschidere amplă a portierelor. De asemenea, spațiul oferit la nivelul picioarelor și al capului, chiar și pentru pasageri adulți, este neobișnuit de mare pentru acest segment. Însă, când vine vorba despre portbagaj, există rivali ceva mai generoși.
Swift oferă 265 de litri, mai puțin chiar și decât Dacia Spring (270 de litri). Toyota Yaris, Renault Clio și Mazda2 Hybrid sunt și ele mai generoase cu spațiul din portbagaj.
Când vine vorba despre antifonare, Swift are anumite lacune. Am alergat mașina pe o serie de drumuri de țară din zona Bordeaux și am resimțit un zgomot de rulare pregnant.
O mașină mai mult decentă, de oraș, old school în sensul bun, care în varianta 4x4 manuală e chiar fun de condus.