Toyota Auris facelift

1.8 Hibrid (VVT-i) 136CP Aut1 Sol

Motor / Transmisie

4.0

Auris este propunerea Toyota în segmentul compact, acolo unde are de înfruntat modele ca VW Golf, Ford Focus sau Opel Astra. Nu este ușor pentru un model cu accente asiatice, mai ales după ce Toyota a renunțat la numele Corolla pentru varianta hatchback a modelului propus în acest segment. Astăzi, Corolla este un sedan compact, iar Auris se adresează celor care preferă cinci portiere și două volume în loc de trei. 

Pentru versiunea cu propulsie hibridă, sau HSD cum se numește ea oficial, Toyota a păstrat soluția cunoscută. A asociat un motor pe benzină cu patru cilindri de 1.8 litri cu un motor electric alimentat de un set de acumulatori. 

Motorul de 1.798 cmc cu patru cilindri dezvoltă 99 CP atinși la 5.200 rpm și un cuplu motor de 142 Nm la 4.000 rpm. Sistemul hibrid este completat de un motor electric de 82 CP. Cele două motoare lucrează la unison, întregul sistem fiind numit Hybrid Synergy Drive. Primul sistem de acest gen a fost folosit de Toyota pe prima generație a modelului Prius lansat în 1997.

Puterea combinată a celor două motoare este de 136 CP, iar experiența celui de la volan este una suficient de plăcută. Ca orice sistem hibrid, cele două motoare pot funcționa pe rând sau la unison, în funcție de puterea solicitată de către cel de la volan și de condițiile de trafic.

Puterea este transmisă către puntea față prin intermediul unei cutii de viteze CVT cu un singur raport variabil de transmisie. Comanda cutiei a fost împrumutată de la modelul Prius, în locul levierului clasic fiind preferat un mini joystick cu ajutorul căruia putem selecta sensul de mers și treapta B (Brake), care simulează frâna de motor.

Pentru alegerea modului P (Parking), este necesară acționarea unui buton separat amplasat lângă joystick. Sistemul este intuitiv și ușor de folosit, dar acest lucru nu substituie modul diferit în care o cutie CVT trimite puterea către roți. Turometrul a fost înlocuit cu un indicator analogic care îi semnalizează celui de la volan atunci când conduce eco, când acumulatorii se încarcă sau când solicită puterea maximă. Ca o mică găselniță, acul acestui indicator se colorează în portocaliu când ajunge în zona de power.

  • ToyoMoyo, luni, 07.12.2015 12:59

    Coolness efect: interesanta. Daca si asta e o masina interesanta, inseamna ca nu mai avem proprietatea termenilor...

  • vianu, luni, 07.12.2015 13:05

    probabil s-au referit la modul de conducere, ceva mai altfel decat restul ofertei. Daca n-ai condus un hibrid de la toyota insemna ca numai "avem" ce spune si "ne" aflam in treaba.

  • Kap, luni, 07.12.2015 13:44

    "noul VW Golf GTE se laudă cu o medie de 1.6 litri/100 km". Eu n-aș fi putut să înghit chestia asta nici dacă Golf GTE era o motocicletă. Și am bănuiala că e vorba de primii 100 km. Dar ce să creadă cineva neavizat? Păi la 1,6 consum rezultă că VW e dumnezeul motoarelor! Și iar nu pot să nu mă întreb: e o scăpare intenționată sau nu? Altfel, ce să zic: o mașinuță de talia și consumul lui lui Clio, dar la preț de Octavia.

  • rotila, luni, 07.12.2015 15:30

    @AM "CVT cu un singur raport variabil de transmisie" profesor daca erai si nu ziceai mai bine

  • Ilici02, luni, 07.12.2015 20:22

    @Kap E vorba de Golful strict electric care are un consum echivalent benzina de 1.6%. Daca-mi amintesc consumul era undeva la 11-12kw/h. Pentru ca oricum ai privi electricele si clasicele, ambele utilizeaza energie pentru miscare. Energiea electrica poate fi convertita intr-un echivalent benzina si invers benzina poate fi convertita intr-un echivalent de energie electrica. Extragerea energiei din benzina se face la un randament de aproximativ 35-40% de aici si diferenta destul de mare de consum dintre electrice si termice. Daca am extrage cu eficienta 100% energie din benzina (lucru demonstrat ca imposibil), un Golf pe benzina similar GTE-ului ar consuma cam 1.6% si probabil n-ar exista masini electrice. Cauta pe net despre eficienta proceselor termodinamice. Lucrurile-s fascinante.

  • mecanicul vesel, luni, 07.12.2015 21:29

    ALIEN defineste exact aceasta marca .... hai cu manutele rosii , posesori de *jermane supreme* !

  • Sam93, marţi, 08.12.2015 03:44

    @Ilici Ce aberatii vorbesti mai Ilici? Golful GTE nu-i nici un strict electric. Este un plug-in hybrid cu motor de 1.4 benzina. Si consumul declarat este total aberant pentru ca bateriile se termina repede si motorul ala pe benzina o sa consume de rupe. http://www.caranddriver.com/reviews/2015-volkswagen-golf-gte-review

  • seat, marţi, 08.12.2015 06:34

    ar trebui spusa si greutatea. cam mica vit maxima. suspensiile inteleg ca sunt f bune.

  • vianu, marţi, 08.12.2015 10:14

    @ilici02 spui corect acolo doar ca acel 1,6% e in primii 100km, caz ideal in care acumulatorii sunt full si motorul termic este prea putin folosit. Chestie de marketing folosita de toti cei care au plug-in pe piata. asa se face ca sifonierul ala de 2 tone jumate cu 4 cercuri drept sigla are un consum de 1,7% motorina...bucuria unei cunostinte care vrea sa-si cumpere asa ceva pentru ca, nu-i asa, consuma infim.

  • razorsbk, marţi, 08.12.2015 13:27

    Am o intrebare: Cati kilometri poate merge strict in modul EV ?

  • relitatea e naspa, miercuri, 09.12.2015 13:05

    cam 3, e hibrid nu masina electrica

  • biluta28, joi, 21.01.2016 19:17

    Am testat-o si eu exact pe aceasta pacat ca nu pot pune poze...am ramas cu gândul la ea aprox.600 km cu juma de rezervor aprox 20-25 litri benzina...calatorului ii sade bine cu drumul... referitor la suspensie eu nu am simtit-o ... rigidă și zgomotoasă... poate depinde si de ce alte masini ai mai condus...in schimb am simtit si eu disconfort la luneta foarte îngustă..dar in ceea ce priveste parcarea a fost ok piuie chiar daca nu se vede bine in camera deci nu sunt sanse sa gresesti...de asemenea foarte de folos GPS -ul...