Toyota RAV4 facelift

Motor / Transmisie

3.5

Noutatea absolută apărută în gama Toyota RAV4 odată cu ultimul facelift adânc este apariția unei versiuni hibride despre care Automarket v-a povestit deja pe larg și care ar avea - teoretic - rolul de a elimina din gamă nevoia unui diesel. Vezi exemplul Lexus, brandul premium al celor de la Toyota, care mizează pe tehnologia hibridă în detrimentul volumelor mari aduse de diesel.

Dar, pentru că Europa este o piață pe care diesel-ul este rege - mai ales în zona SUV-urilor compacte și mai mari decât atât, Toyota nu a rezistat tentației de a rămâne cu un diesel în gamă. Și bine a făcut, pentru că vorbim probabil de versiunea care le va aduce japonezilor cele mai multe vânzări pe noul RAV4.

Nu mai vorbim însă de vechiul diesel de 2.2 litri, ci de un 2.0 D-4D pe care-l așteptam de ceva vreme în gama SUV-ului japonez. Apariția noului motor înseamnă și o mică retrogradare la nivel de putere și cuplu pentru RAV4, pentru că cei 150 CP și 340 Nm ai vechiului 2.2 diesel de 150 CP se transformă acum în 143 CP și 320 Nm. Partea bună este că nu veți simți apăsat diferențele, pentru că noul motor, cuplat la o cutie manuală cu șase trepte, își face treaba mai mult decât decent la nivel dinamic, iar treptele 3 și 4 reprezintă rapoartele "de fugă" în cazul în care ai nevoie de putere pe șosea între 50 și 120 km/h. Asta și pentru că RAV4 are puțin peste 1500 de kilograme, fiind unul dintre cele mai ușoare modele din segment.

Dacă la rulare nu-i vom găsi multe păcate noului 2.0 diesel de sub capota lui RAV4, problemele apar la nivelul cutiei, al cărei levier se mișcă între trepte îndeajuns de zgomotos încât să n-o poți așeza în dicționar lângă termenul "rafinament". Zgomotul este o problemă și în cazul motorului de 2.0 litri, care devine destul de vocal atunci când urci peste 2000 de ture. Toyota ar putea spune că vorbim de un SUV și că, în aceste condiții, noul motor este oricum mai liniștit din punctul ăsta de vedere în raport cu vechea unitate de 2.2 litri. Noi spunem ca la nivel de finețe se mai puteau trage câteva sfori tehnice.

Dar marele semn de întrebare vine în zona tracțiunii, acolo unde Toyota a decis că RAV4 diesel poate să-și trăiască viața și fără 4x4. Așa că, dacă vreți un RAV4 cu integrală, nu prea vă rămâne decât să vă orientați spre benzină. Asta în condițiile în care toți concurenții din segment, fără excepție, oferă 4x2 ca opțiune pe versiunea de echipare de bază și 4x4 în rest pe motoarele lor diesel de peste 120 de cai putere. 

  • razvan, vineri, 06.05.2016 08:26

    cred ca noul rav4 hibrid este de preferat celui cu motorizare diesel

  • cititorul turmentat, vineri, 06.05.2016 08:56

    ia zii Madalino cum ti se pare, asteptam de la tine si restul informatiilor care nu se dau in presa, alea direct de la producator..... cat despre masina imi place sunt curios cum merge motoru asta de 2 L 143CP si 320 NM probabil ca unul de VW :)))) cifrele fiind identice....glumesc, motorul dinainte de 2.2 merge bine

  • BAU, vineri, 06.05.2016 09:16

    Maina anosta plictisitoare cu bord din anii 90 motor zgomots suv fara 4X4 pret mare doar pentru medelin poate fi masina perfecta .

  • mishazaitev, vineri, 06.05.2016 10:30

    @cititorul turmentat Acum il cheama Serrgiu -::)))) @BAU De ce si-ar lua cineva un SUV 4x2, nici eu n-am sa pricep vreodata. Insa te asigur ca RAV4 4x4 este unul dintre suv-urile care se descurca cel mai bine in teren accidentat din clasa lui!

  • scamel, vineri, 06.05.2016 10:42

    mda o masina oarecare pentru indivizi oarecare fara preocuparea de a iesi in fata. @ AM sa fie adevarat ca forester 2.0d care este permanent 4x4 consuma la fel sau chiar mai putin decat acest model si concurenta enumerata mai sus in varianta 4x2. asteptam un eventual test drive cu forester.

  • Scrooge, vineri, 06.05.2016 10:49

    Interior cu linii curajoase ?????? Raportat la ce an din istorie ? :))))))))))))))))))))))))))

  • mog, vineri, 06.05.2016 11:12

    forester diesel are consum mediu 5.7 pe cutia manuala si 6.1 pe automata.

  • doncarlo, vineri, 06.05.2016 13:04

    90% din vanzarile qashqai sunt 4x2

  • S, vineri, 06.05.2016 13:17

    Motorul este de la BMW (N47)

  • @doncarlo, vineri, 06.05.2016 14:01

    90% auzi! :)) cum ai calculat? ai folosit abacul?

  • julien, vineri, 06.05.2016 14:04

    juri ca e outlander.................foarte reusita

  • un cetatean, vineri, 06.05.2016 14:06

    Pt cei care compara marca VW ( etalonul minciunii auto ), cu Toyota. Cati dintre voi ati condus sau ati detinut vreodata vreo Toyota ? Proprietarii de Toyota stiu la ce ma refer. Masinile lor n-au moarte.

  • DanG, vineri, 06.05.2016 14:39

    @un cetatean. Am avut si eu o masina fara moarte: Skoda. Peste 300.000 km fara probleme. Stii ce savoare are la condus? Are gustul infrangerii. Asta e si motivul pentru care soferii de skoda sunt printre cei mai agresivi in trafic, de suparare si de plictiseala :)) daca asta e pretul pentru "fara moarte", mai bine nu. Inca nu am vazut o toyota care sa ma faca sa o conduc, da sa si o cumpar...interioarele alea ma oripileaza. Plastic lucios...mmmmmmm

  • @un cetatean, vineri, 06.05.2016 14:57

    n-au moarte pe dracu, am avut un avensis si s-a rupt vibrochenu in motor dieselul de 2L D-4D, am mai scris lucru asta pe AM, cei care urmaresc constant discutiile probabil au citit postarea mea......asa ca fuck off nu veni cu argumente de astea ca nu te cred.

  • un cetatean, vineri, 06.05.2016 15:00

    @@un cetatean Si Avensisul era de la un prieten care la randul sau avea alt prieten care era al unui vecin , nu ? Cum zici tu, fuck off nu veni cu argumente de astea ca nu te crede nimeni fara probe contrarii. Ai putea demonstra lucrul asta prin facturi de service. Lasa un email cu pozele facturilor de service pt a te putea crede cu totii.

  • @un cetatean, vineri, 06.05.2016 15:21

    verifica daca nu crezi la reprezentanta Toyota din Pipera, daca e o reprezentanta care se respecta ar fi trebuit sa inregistreze defectul, s-a intamplat in 2012, masina a fost iesita din garantie am facut doar constatarea la ei, am primit un deviz de reparatie de m-am scarpinat unde nu m-a mancat niciodata, am luat masina si i-am schimbat motorul cu unul din dezmembrari, daca chiar vrei sa te convingi iti stau la dispozitie

  • un cetatean, vineri, 06.05.2016 16:02

    @@un cetatean Prietene. N-avem timp de prostiile tale. Lasa o adresa de email prin care iti voi propune sa demonstrezi vizual, prin ceea ce ai trecut. Cei de la service n-au obligatia sa-i dea oricui informatii. Ca si cum ai intra in Palatul Guvernului cerand sa-ti dea tie informatii ''un muritor de rand'' ce s-au facut cu toate taxele si impozitele. Ti-am zis: ai posibilitatea sa demonstrezi acest lucru prin adresa de email fara nici un fel de probleme in deplin anonimat . Multumesc ! Astfel consider ca mi-am pierdut timpul degeaba cu tine.

  • un cetatean, vineri, 06.05.2016 16:12

    Pana atunci, iti dau sa verifici clasamentu JD Power care i-a in calcul masini cu vechime de 3-5 ani , 5-8 ani, 8-10 ani, 10-15 ani, smad , aici unde Toyota face legea. http://www.jdpower.com/

  • doncarlo, vineri, 06.05.2016 16:48

    Giurgea a facut test cu varianta hibrid 4X4 si a recomandat 4x4 diesel LOL

  • razvan, vineri, 06.05.2016 18:47

    @doncarlo Giurgea...Hm...el da specialist

  • yany, sâmbătă, 07.05.2016 20:25

    Ce interior "ciudat" , asta ca sa ma exprim elegant

  • Coco, duminică, 08.05.2016 13:17

    Mașină corectă și atât. Să fim serioși și să recunoaștem că în segmentul în care se încadrează sunt multe modele peste.

  • r, luni, 09.05.2016 13:33

    Dacă motorul e de la bmw înseamnă că galeria de admisie e piesă consumabilă (printre multe altele). Dar măcar nu va consuma ulei ca cele de 2,2 originale toyota.

  • Adi, miercuri, 11.05.2016 09:35

    Si uite asa KIA Sportage isi mareste cota de piata

  • dgate, joi, 19.05.2016 13:17

    Kia Sportage a mult peste atat la interior cat si la exterior.Asa cum s-a mai scris, masina anosta, plictisitoare cu gust de infrangere. Fac pariu pe cat vreti voi ca nu e vreo toyota pe la noi prin romania cu peste 400.000 de km care sa mai si mearga...

  • AdrianFidi, duminică, 07.08.2016 17:23

    mai bine nu

  • Vasile, miercuri, 28.12.2022 13:25

    Am eu așa Toyota 2016 2.0 disel motor BMW N47 consumă ulei în exces ,9 litri la 10 mii,are la bord 22) mii,să știut ce cumpăr ,nu recomand,cutia vibrează schimbătorul ft tare ,i-am anulat IGR ca nu se mai putea,nu recomand

  • Vali, vineri, 27.01.2023 10:53

    DGATE am avut eu și am vandut-o acum 2 luni o Toyota Avensis adusa din Olanda ,care la momentul vânzării am dat-o cu 771mii km și care a avut doar un ambreiaj schimbat pe la 570mii, un alternator și un suport motor ca piese mai complexe și mai costisitoare.Asa ca ...