Calitate / Pret

4.0

Acesta este segmentul cel mai disputat din toată industria auto. SUV-urile compacte sunt „în trend”, iar asta înseamnă ca niciun producător nu își permite să lipsească de aici. SUV-urile compacte adună circa 20% din totalul mașinilor vândute pe Continent.

Pentru Tiguan eHybrid calculele încep de la 42.600 de euro. Modelul nostru de test, însă, purta o etichetă de aproape 48.000 de euro, 4.800 de euro fiind „investiți” în opționale.

Acestea au inclus culoarea exterioară Gri Delfin (625 euro), jantele de 20 de inch (1.276 euro), suspensia adaptivă (1.062 euro) și trapa panoramică (1.305 euro). 

Poate părea mult, dar adevărul este că Tiguan nu este unul dintre cele mai bine vândute SUV-uri din segmentul său fără motiv. Un RAV4 PHEV are un preț de pornire de 54.285 de euro, în timp ce un Peugeot 3008 PHEV pornește de la 44.200 de euro. Doar Ford Kuga PHEV este mai accesibil, la 41.600 de euro.

Pentru toate aceste modele, poți accesa un bonus prin programul Rabla Plus, în valoare de 6.500 de euro, ceea ce reduce considerabil costurile cu oricare dintre ele.

  • Nico, luni, 30.01.2023 11:49

    Pe cand si un test cu Hyundai Tucson PHEV, ca-s mai multe la noi decat Tiguan? Ar fi trebuit mentionat ca si rival direct, totusi. Multumesc.

  • Banditos, luni, 30.01.2023 14:46

    @nico "autogheful" are un comparativ... cu greu, cu jumatate de gura si oarecum fortat declara ca invingator Tiguanul

  • Mircea Badea, luni, 30.01.2023 16:49

    au reusit sa inghesuie 2 motoare, incredibil! de ce are 2 antigeluri totusi? si de ce e asa putin antigel in borcane?

  • Andrei, luni, 30.01.2023 18:23

    Cat consuma cu bateria goala, la mers extraurban? E un scenariu foarte des la aceasta masina.

  • Gabriel.Nica, luni, 30.01.2023 19:45

    @Andrei consumul mentionat in articol, in afara orasului, este fara ajutor de la baterie. Oricum, la viteze mari, motorul electric nu ajuta, deci te bazezi doar pe cel termic, asa cum am mentionat.

  • idic, marţi, 31.01.2023 08:53

    Tableta e la fel ca la golf 6, model clasic (2010?), a trecut testul timpului. Același DSG pentru fanii VW, schimbă repede, dacă știe în ce direcție. :) "Deci, locul întâi, alături de Ford Kuga PHEV", Sportage PHEV având cutie automată cu convertizor, interior modern, preț mai mic și fiabilitate cât tiguan și kuga împreuna, plus vreo 3 ani garanție față de celelalte două împreună.

  • mog, luni, 13.02.2023 16:24

    kia sportage gt line hibrid complet echipat, 4x4 46k - acum fiecare alege ce i place dar nu mai merita Tiguan in ziua de azi

  • mog, luni, 13.02.2023 16:24

    kia sportage gt line hibrid complet echipat, 4x4 46k - acum fiecare alege ce i place dar nu mai merita Tiguan in ziua de azi