Volvo V40 Cross Country facelift
LEDlift
Volvo V40 a reprezentat, în 2012, simblul renașterii mărcii suedeze după ce scandinavii au trecut de sub ocupație Ford la orânduirea Geely. Într-o perioadă în care toată industria auto spera ca destinul Volvo să nu fie asemănător cu cel al vecinilor de la Saab, marca suedeză a scos din joben V40 și a demonstrat că noii proprietari din China nu au doar gânduri serioase, ci și planuri sănătoase legate de viitorul mărcii. Iar restul e deja istorie: după o trecere rapidă prin S60, Volvo a început era nouă odată cu lansările noilor XC90, S90 și V90, modele care pun Volvo fără nicio jenă față în față cu rivalii premium din Germania.
Ei bine, chiar dacă V40 și versiunea cu alură de SUV denumită Cross Country continuau să fie unele dintre cele mai atrăgătoare mașini din segmentul compact la nivel de design, suedezii au fost nevoiți să retușeze modelul care începuse să rămână în spate în raport cu frații săi mai mari din gamă.
Nu e vorba însă de vreo modificare majoră la nivel estetic, acolo unde V40 nu face decât să se adapteze din mers la noul stil al familiei Volvo, ci mai ales de una tehnic. Pentru că modelul compact primește o gură de aer curat, adoptând motoarele de generație nouă ale mărcii (2.0 diesel și 2.0 benzină) și noua transmisie automată Aisin cu 8 trepte (modificată la 6 trepte pe unele versiuni) pe care o vedeam până acum la treabă pe modele de vârf precum SUV-ul XC90.
În așteptarea primelor modele din noua familie 40, care va conține un SUV (XC40), un sedan (S40) și o nouă variantă a hatch-ului de astăzi (V40), ne mulțumim cu o mașină care după facelift nu se schimbă estetic decât prin adoptarea unor faruri LED. Plus câteva tușe de ambianță la interior. Chestiuni valabile și pe versiunea V40 Cross Country, adică un V40 cu scuturi care vine cu o alură mai "dură" și pare înrudit cu un SUV. Dar nu prea e.
Performantele (acceleratii, consum) sint intr-adevar incredibile pentru o masa proprie de aproape 1,6 tone - chestie care-mi pare singurul minus notabil la V40 Cross Country. ...Care-i din pacate si prea scumpa pentru "normalos" ca mine si multi altii, oricit de mult ne-ar placea o masina realmente reusita si tehnic, si stilistic.