Siguranta
Dacă alți constructori auto au construit campanii inteligente pe subiectul siguranță, Volvo nu ar exista fără această parte componentă a structurii mărcii. Așa că probabil va mai curge multă apă pe Dalälven până când un model Volvo va primi mai puțin de 5 stele la testele Euro NCAP.
XC40 nu face excepție. Chiar dacă a rămas cel mai accesibil model din gama suedezilor, SUV-ul compact a primit nu doar 5 stele la testele de siguranță, ci și punctaje fabuloase pe categorii.
De exemplu, XC40 a adunat 97% din punctele posibile la capitolul Protecția Pasagerilor Adulți, un scor întâlnit rar în economia testelor Euro NCAP. Acesta a fost dublat de un foarte bun 87% la capitolul Protecția Pasagerilor Copii.
Lăsând deoparte testele de laborator, Volvo XC40 oferă, pe lângă deja clasicii asistenți de unghi mort, de menținere a benzii și pe lângă frânarea automată, pachetul opțional Pilot Assist, o variantă avansată de cruise control adaptiv care preia controlul mașinii pe autostradă și frânează, accelerează și menține banda virând automat atât timp cât tu ții mâinile pe volan. Sistemul e disponibil deja pe frații mai mari din gamă și reprezintă un pas suplimentar spre mașinile autonome, atingând Nivelul 2 din 5 pe scara oficială a automatizării auto.
60.000€!!! ... enorm pentru o masina din clasa mica fie ea si SUV