Performante
Chiar dacă plecăm mereu primii de la stop la volanul lui Aygo, până la 100 km/oră este cale lungă. Acceleraţia de la 0 la 100 km/oră se face în 14.2 secunde, dar nu aş fi remarcat acest lucru dacă nu citeam cifrele oficiale date de constructor. În realitate, Aygo reuşeşte să mascheze faptul că nu este cea mai rapidă maşină de oraş din lume prin cutia lungă şi zgomotul motorului cu trei cilindri. Şi chiar nu-ţi mai pasă care sunt cifrele oficiale. Viteza maximă care poate fi atinsă este de 160 km/oră.
Însă, de dragul statisticii, trebuie spus că cele mai rapide modele de clasă mini sunt Fiat 500 1.2 de 69 CP, care are nevoie de 12.9 secunde, precum şi vechea generaţie Renault Twingo 1.2 75 CP cu un timp de 12.3 secunde. Mai trebuie spus că tripleţii de generaţie anterioară erau şi ei ceva mai rapizi, un Citroen C1 având nevoie de 13.5 secunde pentru a accelera până la 100 km/oră.
Este adevarat ca: 1. Motorul acesta este preluat de la Daihatsu ? 2. Consumul de la modelul Kia este mult mai mare si masina este mai lenta, deoarece sunt al naibii de grele Picanto si i10 comparativ cu celelalte masini din clasa sa ?