Tinuta de drum

4.5

Deși unele companii fac eforturi supraumane pentru a evidenția cât de „speciale” și „diferite” sunt mașinile lor electrice comparativ cu orice altceva de pe piață, este clar că Volkswagen a mers într-o altă direcție. Majoritatea mașinilor din gama iD se simt absolut normal pe drum iar asta va fi o senzație care va câștiga clienți pentru marca germană. Într-o lume în care electricele îți dau impresia că se străduiesc cam mult și uneori artificial să fie diferite de ce știam înainte de electrificare, iD.5 reușește să fie o mașină pe care o înțelegi imediat.

Iar totul începe cu platforma de la baza sa, care a fost gândită cu roți motrice spate în prim plan. Concentrat în general pe confortul pasagerilor, suspensiile sunt echilibrate și filtrează toate elementele naturale care bat organizarea autorităților când vine vorba de suprafața de rulare. Chiar și cu jantele de 21 de inch, monstruoase ca dimensiuni, dar superbe ca estetică, mașina este digerabilă, echilibrată și coerentă când vine vorba de modul în care pasagerii percep confortul la bord.

În oraș vei fi uimit de diametrul cercului de bracaj atunci când iD.5 îți va dovedi că e posibil să întorci foarte ușor, chiar și pe străzi mai înguste. În afara orașului, vei comuta între modurile de rulare Eco, Comfort și Sport fără să simți modificări radicale între ele. Acestea sunt subtile, modul Eco domolind instinctele animalice ale mașinii iar modul Sport transformând pedala de accelerație într-un spin uriaș.

Nu-ți imagina că modul Sport inventează turbina și compresorul în lumea auto electrică dar acesta va activa și motorul față și va face iD.5 GTX să accelereze mult mai brutal decât în modul Confort, modificând chiar și comportamentul mașinii pe viraje. Aici, iD.5 se va înclina acceptabil în dansul ruliului și își va face simțită masa de 2.167 kilograme, echivalentă cu cea a unui SUV de segment superior.

Chiar și așa, faptul că majoritatea greutății este ținută jos, aproape de asfalt, ajută, iar virajele pot fi abordate în grabă, comportamentul mașinii fiind neutru pe ieșirea de după apex.

Ce e important de reținut este că, deși avem o siglă GTX pe hayonul acestei mașinii, e bine să ne dozăm așteptările. Aceasta nu este o mașină sportivă, chiar dacă are aproape 300 CP. Tot ce poate oferi iD.5 GTX este o accelerație mai puternică în linie dreaptă comparativ cu celelalte versiuni din gamă. În viraje, greutatea modelului german va face cauciucurile să țipe în protest și pe tine să reduci viteza din precauție.

  • Dudu, marţi, 20.12.2022 17:46

    "Doar Tesla Model Y și Volvo C40 reușesc performanțe mai bune decât ale lui ID.5 GTX." Si surorile Kia Ev6 si Ioniq 5, si Nissan Aryia (care stiu ca nu e lansata FIX acuma dar bate la usa). Tragem linie si vedem ca ID5 GTX e chiar in jumatatea de jos a ce poti cumpara din clasa aceasta si la banii ei ...

  • vw Golf 7 variant, marţi, 20.12.2022 19:55

    150CP, cuplu 320Nm, viteza max. 216 km/h, portbagaj 650litri, autonomie dubla si timp de incarcare de 20 de ori mai mic, pret la jumatate. Dar gresesc, ar trebuia compar cu Tiguan sau alt suv un pic mai puturos.

  • dan_grc, marţi, 20.12.2022 20:05

    Minusuri : unele materiale, lipsa unor tehnologii . Plusuri : preț competitiv. Prețul competitiv, 74.000 euro . Am înțeles, raportat la rivali, dar tot la rivali raportezi și materialele mai slabe, lipsa unor tehnologii și sistemul media lent, deci acest preț NU este competitiv, este doar imens . Un Touareg este la interior Rolls față de acest model, la un preț nu cu mult mai mare, VW trebuie să schimbe acest stil " minimalist ", care pe deasupra are și plastice ieftine .

  • Deputy, miercuri, 21.12.2022 10:06

    daca 20 kWh/100 kilometri în București in conditii ideale este considerat de autor onorabil, no comment. Ca si comparatie, Model 3 de ex. scoate pe Autobahn intre 13 si 15 kWh/100 la o viteza intre 120-130km/h (test real).

  • PMC, miercuri, 21.12.2022 14:23

    Catastrofala masina. La fel cu strategia VW de electrificare isterica. Fie ca "au cu ce" fie ca nu. Masina asta e cel mai bun exemplu de esec epic. Sa iei asa ceva la 74000 de eur in loc sa iei un Touareg de la acelasi producator, Diesel, si cu vreo 10.000 mai ieftin, trebuie sa ai probeleme majore la tartacutza. Pur si simplu niciun avantaj nu are chestia asta. Dar niciunul. Nici looks, nici feel, nici autonomie, nici confort, absolut nimic. "Evolutie" pe baze dogmatice. Am condus si conduc electric, stiu cum e, si e intr-adevar misto sa conduci electric. Dar asemenea masina e pur si simplu un MEGAFAIL.

  • Andrei, marţi, 27.12.2022 08:25

    Toate masinile au aici 4.5 puncte, de ce se mai fac astfel de ''teste''?

  • Curent alternativ, duminică, 08.01.2023 21:00

    Nu înțeleg cui se adresează aceasta baterie pe roti, tinerilor sau familistilor? Care tineri, sau familiști? Aia care stau la bloc, cu rate? Pai fa mai nene un test de încărcare, la o priza dintr un apartament, trasa de la geam cu un prelungitor. Și spuneți adevărul: când o cumperi noua dealerul îți oferă cadou o pereche de mănuși și o căciulă cu urechi, ca să nu ingheti de frig în ea.

  • tavone85, miercuri, 11.01.2023 08:32

    "Cumva, cei la Volkswagen au reușit să ofere mai mult spațiu în portbagaj pentru iD.5 decât pentru iD.4: 549 litri versus 543 litri. Nu e o diferență mare, dar într-un concediu prelungit ar putea conta." ...care concediu prelungit? cu o electrica? ahhh prelungit la nr de ore de stat prin statiile de incarcare :)